Indicele care măsoară încrederea în economia românească a urcat în martie cu 1,4 puncte procentuale faţă de februarie, mai lent decât pe ansamblul Uniunii Europene unde avansul a fost de 2 puncte, iar România se menţine pe ultimele poziţii din UE după acest indicator, a anunţat luni CE.
Astfel, în a treia lună a acestui an, indicele a urcat în România la 82,3 puncte de la 80,9 puncte în februarie, singurele ţări în care încrederea este mai scăzută fiind Grecia (69,6 puncte) şi Cipru (80 puncte). Pe ansamblul UE indicele încrederii în economie a ajuns în martie la 99,6 puncte.
La nivelul zonei euro, indicele încrederii a revenit pe creştere, cu 1,8 puncte, la 97,7.
În România indicele încrederii în industrie a crescut cu 1 punct, cel în servicii a crescut cu 3 puncte, cel în consum şi comerţul cu amănuntul s-a îmbunătăţit cu 2 puncte, în timp ce încrederea în construcţii a scăzut cu un punct.
La nivelul UE, indicele de încredere în industrie şi construcţii au urcat cu 2 puncte, cel în servicii a avansat cu 1 punct, la fel ca şi în comerţul cu amănuntul, în timp ce încrederea în consum a scăzut cu un punct.