Proiectul de lege a insolvenţei persoanelor fizice, adoptat de Senat, este o soluţie nefericită pentru că oferă clienţilor o alternativă la plata corectă a ratelor la credit, băncile fiind obligate să fie mult mai atente cu acei solicitanţi de credit aflaţi "la limită", consideră preşedintele BCR.
Marţi, Senatul a adoptat proiectul legislativ iniţiat de 13 parlamentari PDL privind procedura de insolvenţă a persoanelor fizice, care împiedică executarea silită a debitorilor, permiţându-le acestora propunerea unui plan de reorganizare a datoriilor şi intrarea sub protecţia Tribunalului.
"Oferă (clienţilor) o cale de ieşire. Or, clienţii trebuie să înţeleagă că atunci când semnează un contract de credit cu o bancă trebuie să îl şi respecte", a afirmat preşedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels.