Elita economică şi politică se reuneşte miercuri la Davos, în Elveţia, pentru marea întrunire anuală prilejuită de Forumul Economic Mondial, unde reconstrucţia în Haiti, reforma sectorului financiar şi criza socială din ce în ce mai ameninţătoare vor domina dezbaterile, relatează AFP.
A 40-a ediţie a marelui rendez-vous al celor care deţin frâiele capitalismului mondial, care se anunţă şi mai lipsită de fast decât precedenta, din 2009, va fi inaugurată de preşedintele francez Nicolas Sarkozy.
La trei săptămâni după violentul seism care a devastat Haiti, cei 2.500 de invitaţi vor fi convocaţi la o reuniune de ultim moment consacrată reconstrucţiei uneia dintre cele mai sărace ţări din lume. "Haiti va fi în prima linie a discuţiilor", în prezenţa fostului preşedinte american Bill Clinton, devenit emisar special al Naţiunilor Unite în Haiti, a anunţat fondatorul Forumului de la Davos, Klaus Schwab.Obiectivul este de "a lansa o iniţiativă pentru a angaja lumea afacerilor în reconstrucţia" durabilă a ţării, a adăugat el.

