Două tiruri au derapat şi au blocat astăzi circulaţia mai bine de o jumătate de oră pe DN 67, în zona localităţii Scoarţa, din cauză că nu erau echipate cu anvelope de iarnă şi lanţuri. Şoferul unuia dintre tiruri a încercat să întoarcă autovehiculul şi a derapat. În zonă au venit mai mulţi agenţi de la Poliţia Rutieră, care au decongestionat circulaţia. Pe o distanţă de peste cinci kilometri, pe ambele sensuri de mers, s-au format cozi de autoturisme.
Pe Defileul Jiului, traficul a fost blocat patru ore, în zona staţiei CFR de la Pietrele Albe, din cauza unui tir care a derapat şi a blocat o bandă şi jumătate de mers. În prezent, circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă. Traficul pe DN 67 şi pe DE 79 în Defileul Jiului a fost reluat pe ambele sensuri în jurul orei 14.00
Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Gorj, pe DN 67 „C“ km 27-34+200 în localitatea Rânca carosabilul era acoperit la prânz cu un strat de zăpadă de 3-4 centimetri şi se acţiona cu un utilaj cu lamă, plug şi răspânditor antiderapant pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil. De asemenea, şi trenurile au avut întârzieri de o jumătate de oră: trenul accelerat 1695 Craiova – Târgu Jiu a întârziat 30 de minute, iar alt accelerat 1821 care circula pe ruta Mangalia – Arad a prezentat o întârziere de peste 30 de minute. Amănunte în Gazeta de Sud.
Gorj: Calvar pentru şoferii nepregătiţi de iarnă
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei