0.6 C
Craiova
duminică, 25 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Aniversare cu tensiometrul de Ziua Crucii Roşii

Craiova: Aniversare cu tensiometrul de Ziua Crucii Roşii

Activităţile aniversare prilejuite de Ziua Internaţională a Crucii Roşii au atras vineri sute de craioveni în Piaţa Prefecturii. Locuitorii Băniei au venit cu mic cu mare – din curiozitate, dar şi pentru posibilitatea de a-şi măsura gratis tensiunea – ca să se bucure alături de voluntarii Crucii Roşii de evenimentele organizate de aceştia.
Printre acţiunile care au atras publicul s-au aflat demonstraţiile de prim-ajutor, efectuate de voluntarii Crucii Roşii şi de echipele „sanitarii pricepuţi“ ale Şcolii 29 din Craiova. Elevii au arătat o dexteritate de invidiat în acordarea primului-ajutor persoanelor care suferă un stop cardiac. Ce-i drept, demonstraţiile s-au făcut pe manechine de plastic, nu pe victime adevărate, dar asta nu i-a împiedicat în special pe micii salvatori, elevi de clasa a VI-a, să se comporte ca un adevărat echipaj SMURD aflat în misiune de salvare de vieţi omeneşti. Voluntarii Crucii Roşii au participat apoi la un marş simbolic, intitulat sugestiv „Marşul Umanităţii“, pentru a-i convinge pe tinerii craioveni să se alăture acţiunilor umanitare desfăşurate de Crucea Roşie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS