Adriean Videanu, ministrul economiei, a declarat situaţie de urgenţă, în urma şedinţei Comandamentului de urgenţă, după ce ruşii au sistat furnizare de gaze naturale şi prin cel de-al doilea punct de la Medieşu Aurit. În aceste condiţii Transgazul şi alţi operatori economici implicaţi trebuie să gestioneze în mod operativ situaţia. Astfel, achiziţiile de cărbune se pot face prin negocieri directe, şi nu prin lucitaţie, aşa cum prevede legea.
"Oprirea livrării creeză o situaţie dificilă, dar nu imposibil de rezolvat. Obligaţia noastră este de a menţine în stare de funcţionare sistemul naţional de transport. Populaţia să nu fie afectată în niciun fel, în această iarnă, şi nici instituţiile publice, grădiniţele, şcolile. Ceea ce trebuie să acoperim este un gol de circa şapte milioane de metri cubi de gaze, lucru care se întâmplă", a declarat ministrul Videanu. Oraşele prioritare sunt Bucureşti, Galaţi şi Piteşti, unde presiunea la gaze a fost redusă.
În momentul de faţă nu sunt încă probleme, dar dacă temperaturile vor scădea sub minus 10-15 grade Celsius cantităţile de gaze pentru industrie vor trebui reduse pentru perioade scurte, a precizat ministrul.
Ministrul Videanu a decretat situaţie de urgenţă
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei