34.4 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAndronescu: Majorările salariale pentru cadrele didactice vor fi cuprinse în proiectul de buget

Andronescu: Majorările salariale pentru cadrele didactice vor fi cuprinse în proiectul de buget

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat azi, după întâlnirea cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, că majorările salariale pentru cadrele didactice vor fi cuprinse în proiectul de buget pe 2009.

"Urmează ca, tot în această săptămână, să mergem cu proiectul de buget şi să avem o primă discuţie la Ministerul de Finanţe, după care vom avea din nou o întâlnire cu sindicatele şi vom discuta proiectul de buget înainte de stabilirea formei lui oficiale şi de a se trimite la parlament. În acest proiect de buget sunt cele şase procente din PIB, care sunt alocate conform legii educaţiei, şi vom cuprinde şi creşterile salariale prevăzute de legea în vigoare. La discuţiile de astăzi nu am căzut de acord în privinţa salariilor profesorilor universitari şi va trebui să ne gândim la o soluţie rezonabilă. În ce mă priveşte, mi se pare exagerat ca şi profesorii universitari să obţină procentul maxim de majorare", a spus Andronescu, citată de NewsIn.

De cealaltă parte, preşedintele Federaţiei "Alma Mater" (sindicatul cadrelor didactice universitare), Răzvan Bobulescu, a afirmat că, în opinia sa, acordarea majorărilor salariale pentru această categorie nu sunt exagerate şi ar pune o presiune nesemnificativă pe buget.

Tot pe tema majorărilor salariale, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Aurel Cornea, a precizat că, de fapt, majorările salariilor vor fi în jurul a 33 de procente, restul până la 50% fiind deja acordat de fostul guvern.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII