8.3 C
Craiova
duminică, 15 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateFraudarea bugetului prin munca la negru se apropie de 35% din PIB

Fraudarea bugetului prin munca la negru se apropie de 35% din PIB

Aportul muncii la negru în Produsul Intern Brut (PIB) al României este de 30 -35%, contribuţie mult mai mare faţă de valorile din alte ţări membre ale Uniunii Europene (UE), estimează reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMM).
"La nivelul Uniunii Europene se elaborează o directivă care are ca obiectiv combaterea muncii nedeclarate, o mare problemă pentru tot spaţiul comunitar. Datele preliminare arată că amploarea muncii la negru este atât de ridicată încât a atins valori de 20% din PIB, iar în unele ţări din sudul şi estul Europei aceşti indici sunt mai mari. În ceea ce priveşte România, estimările noastre indică, un nivel de 30-35% din PIB", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.
Acesta a precizat că domeniile cele mai afectate de munca la negru sunt construcţiile şi activitatea de menaj, iar categoriile sociale care determină aceste probleme sunt cu precădere studenţi, şomeri, imigranţi şi lucrători cu activităţi independente.
Pentru reducerea numărului de lucrători nedeclaraţi, care în România ar depăşi numeric o jumătate de milion, CNIPMMR a propus autorităţilor câteva măsuri: reducerea impozitelor pe piaţa muncii, reglementarea flexibilă a angajării temporare şi ocazionale, reducerea birocraţiei şi stimulentele pentru crearea de noi locuri de muncă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS