Reducerea TVA la alimente de bază, propusă de Senat din motive electorale, nu va fi aplicată deoarece iniţiatorii trebuie să identifice sursa de compensare a veniturilor şi este greu de crezut că au curajul să propună creşterea altor taxe într-un an marcat de alegeri, a declarat astăzi premierul Tăriceanu.
"Nu toate prostiile care se spun or să ajungă să se şi materializeze. Cu iniţiative de genul acesta m-am obişnuit, nu mă mai sperie. Slavă Domnului, în Parlament mai sunt oameni care au şi cunoştinţe în domeniu, şi responsabilitate pentru a înţelege efectele unei astfel de măsuri. Nu vom ajunge la reducerea TVA deoarece trebuie să fie identificată şi sursa de completare a veniturilor şi mă îndoiesc că vor avea curajul (n.r.- iniţiatorii legii) să vină cu propuneri de creşteri de taxe în an electoral", a spus Tăriceanu, la seminarul pe teme economice organizat azi de Economist Conferences, divizie a grupului care editează publicaţia The Economist.
El a arătat că o diminuare a taxei pe valoarea adăugată nu va avea ca efect reducerea preţului la alimente pentru o lungă perioadă, lucru pe care "politicienii sadea" nu îl pot înţelege, şi a apreciat că "povestea cu reducerea TVA" este una pur electorală.
Senatorii au adoptat, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, o iniţiativă legislativă care prevede reducerea la 5% a taxei pe valoarea adăugată la alimentele de bază – pâine, carne, lapte, ulei vegetal şi zahăr. Senatul a adoptat această iniţiativă legislativă în calitate de primă Cameră sesizată. Forul decizional în acest caz este Camera Deputaţilor.
Potrivit iniţiatorilor proiectului legislativ, fondurile necesare pentru a acoperi această reducere ar urma să fie obţinute prin creşterea la 50% a nivelului accizelor pentru iahturi, alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement, avioane şi elicoptere de uz privat şi pentru motoarele de peste 25 CP destinate acestora.