36.2 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateBăsescu a promulgat Statutul deputaţilor şi senatorilor, după ce Parlamentul a respins reexaminarea

Băsescu a promulgat Statutul deputaţilor şi senatorilor, după ce Parlamentul a respins reexaminarea

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat astăzi legea ce modifică Statutul deputaţilor şi senatorilor, după ce actul normativ ce stabilea drepturi speciale de pensionare pentru parlamentari fusese trimis spre reexaminare de şeful statului, însă obiecţiile sale nu au fost acceptate.

Plenul reunit al celor două camere ale Legislativului a respins pe 20 decembrie cererea lui Traian Băsescu ca vârsta de pensionare a parlamentarilor să nu fie de 63 de ani, cu 30 de ani de cotizare, ci de 65 de ani, cu 35 de ani de cotizare, ca pentru celelalte categorii. Cererea de reexaminare a mai fost analizată de senatori şi deputaţi în şedinţă comună, însă din cauza neîntrunirii cvorumului necesar (de lege organică) pentru respingerea sau adoptarea proiectului, votul a fost reprogramat.

Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului, în urmă cu circa două luni, legea care stabileşte vârsta de pensionare a parlamentarilor la 63 de ani, afirmând că senatorii şi deputaţii ar trebui să respecte nivelul cel mai înalt stabilit pentru acest indicator prin legea generală a pensiilor – 65 de ani.

"Preşedintele României consideră că regimurile speciale – cu deosebire în cazul parlamentarilor, adică al reprezentanţilor aleşi ai cetăţenilor – trebuie să difere în cât mai mică măsură de regimul general, respectiv de regimul aplicat restului populaţiei", se arăta într-un comunicat remis, la acea dată, NewsIn. Astfel, şeful statului sublinia că, în noul act normativ propus spre promulgare, ar trebui ca nivelul fiecăruia dintre cei doi indicatori să fie identic cu nivelul cel mai înalt stabilit pentru acest indicator prin legea generală a pensiilor – respectiv 65 de ani vîrstă de pensionare şi 35 de ani stagiu de cotizare.

Statutul deputaţilor şi senatorilor a mai provocat un scandal în urmă cu un an când, în unanimitate de voturi, parlamentarii au adoptat introducerea pensiilor de parlamentar şi alocarea de ajutor de şomaj, ceea ce predecesorii lor din legislaturi anterioare nu reuşiseră să facă, din cauza presiunilor mediatice. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU