Au venit Sărbătorile şi pentru copiii bolnavi, internaţi în clinicile de pediatrie ale Spitalului de Urgenţă Craiova. Ieri-dimineaţă, corul Parohiei Sfântul Nicolae Craioviţa I, în frunte cu preotul paroh Teodor Ciontu, au oferit copiilor de la Clinica de Chirurgie Pediatrică un spectacol de colinde tradiţionale.
A urmat apoi un grup de colindători de la Biserica Jertfa a cultului baptist. După spectacol, copiii au primit pachete cu dulciuri şi jucării din partea colindătorilor, dar şi a sponsorilor.
O rază de speranţă a fost adusă şi copiilor bolnavi de cancer, internaţi în Clinica de Pediatrie II. Voluntarii Crucii Roşii au împodobit bradul de Crăciun şi au amenajat camera de joacă şi mai multe saloane din clinică, toate acestea, din fondurile adunate în urma unei campanii umanitare începute acum o lună. Ca urmare a acestei acţiuni, clinica s-a îmbogăţit cu zece saltele, zece pături şi 20 de cearşafuri noi, ace de puncţie în valoare de 700 de lei (pe care până acum le cumpărau părinţii copiilor internaţi), un electrocardiograf şi consumabile pentru electrocardiograf. Toţi copiii din clinică, nu doar cei bolnavi de cancer, au primit jucării şi dulciuri.