14.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDoi morţi şi opt răniţi în urma unei explozii în Zalău

Doi morţi şi opt răniţi în urma unei explozii în Zalău

Două persoane şi-au pierdut viaţa azi şi alte opt au fost rănite  în urma unei explozii care a avut loc la parterul unui bloc din Zalău, în jurul orei 8. Din cauza unei acumulări de gaze, pereţii de la parterul blocului au fost spulberaţi. Nouă victime, cu vârste între 10 şi 85 de ani, au fost duse la Spitalul Judeţean, însă una, o fată de 14 ani, a decedat. Alte două victime, printre care o fetiţă de 12 ani se află în stare foarte gravă, medicii fiind rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire. Un băiat în vârstă de 20 de ani a fost prins printre dărâmături, între planşeul etajului întâi şi parter, fiind găsit decedat, după o intervenţie de durată a pompierilor.  Structura de rezistenţă a blocului a fost puternic afectată, iar clădirea se poate prăbuşi. Toţi locatarii celor 19 apartamente afectate au fost evacuaţi. Acestora li s-au pus la dispoziţe garsoniere şi camere de hotel şi vor primi pachete cu mâncare, portivit prefectului Andrei Todea. Locatarii acuză Eon Gaz, societatea de distribuţie a gazelor din zonă, de faptul că nu a luat în seamă repetatele sesizări făcute de ei, cu privire la mirosul persistent de gaze, care se simţea de luni întregi. Directorul adjunct Eon Gaz, Doru Borda, a declarat că nu poate oferi amănunte privitoare la cauza accidentului, până nu se va face o expertiză la faţa locului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS