Știri de ultima orăActualitateSinistraţii din Rast au rămas fără acoperişuri la case

Sinistraţii din Rast au rămas fără acoperişuri la case

Peste 25 de acoperişuri ale caselor construite pentru sinistraţi în urmă cu un an de zile în comuna Rast, judeţul Dolj, au fost spulberate de vânt în urma vijeliei de duminică noapte. Primarul localităţii, Iulian Silişteanu, susţine că vântul a fost atât de puternic încât curenţii de aer au ridicat acoperişurile caselor, desprinzându-le de construcţia propriu zisă. Acesta susţine că vina pentru pagube îi aparţine Guvernului, care nu a alocat până acum bani pentru finalizarea caselor, edilul referindu-se la sumele necesare pentru achiziţionarea şi instalarea flantoanelor, piese care asigură rezistenţ acoperişurilor. O comisie constituită din membri ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă analizează în acest moment pagubele produse în urma furtunii iar un raport complet va fi transmis la final către Prefectura Dolj. Vijelia de duminică noapte a distrus şi acoperişurile din tablă ale Bibilotecii din Filiaşi şi ale unei şcoli din Fratoştiţa, judeţul Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS