Știri de ultima orăActualitateDispută imobiliară cu pietre şi pistoale la Timişoara

Dispută imobiliară cu pietre şi pistoale la Timişoara

Un grup de rromi, care fac parte din clanul “ţiganilor de mătase”, i-au atacat ieri cu pietre şi cu o armă de foc, pe proprietarii unui apartament din Timişoara, pretinzând suma de 50.000 de euro în schimbul renunţării la agresiune, informează NewsIn.
Incidentul, care a avut loc în faţa unui imobil de pe bulevardul Mihai Viteazu din Timişoara, a fost stopat doar după intervenţia poliţiştilor. Părţile vătămate au predat poliţiştilor o bilă din cauciuc, având dimensiunea de 5 mm, despre care susţin că este un proiectil dintr-o armă folosită împotriva lor. Ei au declarat că din grupul atacatorilor, care a folosit şi pietre din caldarâm în timpul agresiunii, un bărbat a îndreptat un pistol în direcţia lor şi a tras un foc de armă.
Din primele cercetări ale poliţiei s-a stabilit că a fost vorba de o altercaţie pe fondul unor neînţelegeri referitoare la proprietatea asupra unui apartament de lux.
“În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi distrugere, pentru identificarea autorilor şi pentru a se stabili dacă s-a facut uz de armă în timpul altercaţiei”, a precizat Biroul de presă al IPJ Timiş.
Astfel de acţiuni sunt frecvente în Timişoara, dupa ce membrii clanului "ţiganilor de mătase" au achiziţionat zeci de vile în cele mai luxoase zone ale municipiului de pe Bega. Majoritatea rromilor care fac parte din acest clan locuiesc de mai mulţi ani în ţări din Uniunea Europeană şi deţin sume importante de bani pe care-i investesc pentru construirea unor palate ţigăneşti sau pentru achiziţionarea celor mai reprezentative vile din Timişoara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII