Dolj: Accident pe DN6

O persoană a fost rănită azi-dimineaţă, în apropierea localităţii doljene Leu, după ce maşina în care se afla a fost lovită frontal de un alt automobil care a intrat într-o depăşire fără să se asigure.
Conform primelor cercetări de la faţa locului ale poliţiştilor doljeni de la rutieră, George Mihalache, de 23 de ani, din Craiova, se deplasa cu un Cielo pe DN6, dinspre Caracal către Craiova. La ieşirea din comuna Leu, tânărul a intrat în depăşirea altui autoturism fără să se asigure şi a lovit frontal Dacia condusă regulamentar din sens invers de Marin Stăicuş, de 24 de ani, din Leu. În urma impactului cei doi şoferi au scăpat cu câteva zgârieturi, însă Nicoleta Chloiu, de 39 de ani, din Leu, pasageră în Dacia, a fost rănită uşor, fiind transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova. Pe numele şoferului autoturismului Cielo a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS