Joburi de vacanţă

Pentru cei mai mulţi elevi şi studenţi, vacanţa este o perioadă de distracţie şi de relaxare. Totuşi, unii o văd şi ca un mod de a câştiga bani.

„Plănuiesc să mă angajez. Mi-ar plăcea să lucrez undeva la mare. Ca fată, cred însă că este destul de periculos, mai ales dacă pleci singură“, a declarat Daniela G., o studentă de 20 de ani, care este convinsă că, pe lângă faptul că îi poate permite să pună ceva bănuţi deoparte, jobul de vacanţă dă bine şi la CV. Afirmaţia a fost susţinută şi de alt craiovean. „Termin bacalaureatul şi mă angajez. Strâng bani şi plec la mare. O să am grijă şi de facultate. Am vrut să plec în America printr-un program special, dar nu am reuşit“, a declarat Silviu Drăguţ, de 19 ani.

Serviciile, cele mai căutate în această perioadă

Din categoria joburilor care le oferă tinerilor posibilitatea să aibă un loc de muncă pe perioada verii şi care să le ofere satisfacţii financiare, dar să le permită să şi socializeze şi să se distreze, fac parte cele din domeniul serviciilor – barman, picolo, chelner. Şi cum pe perioada verii litoralul este ticsit de restaurante, terase, baruri şi discoteci, în acest domeniu este în permanenţă nevoie de personal. Avantajul acestor locuri de muncă este că, de obicei, angajatorul oferă cazare şi masă pe perioada în care lucraţi.

Mica publicitate şi site-urile de recrutare vă vin în ajutor

Alte joburi către care vă puteţi orienta şi pe care angajatorii le „promovează“ în această perioadă sunt cele de promoteri şi agenţi comerciali. Studenţii interesaţi de o experienţă în străinătate pot opta pentru programe de tip „work and travel“ care includ joburi în restaurante (ajutor de bucătar, ospătar), parcuri de distracţie (monitori, îngrijitori), baby-sitter. Pentru a accesa un astfel de job este bine să urmăriţi rubrica de mică publicitate a ziarelor şi să verificaţi anunţurile de pe site-urile de specialitate (www.ejobs.ro, www.bestjob.ro, www.summerjob.ro).

Spuneţi-le părinţilor unde veţi lucra

Pentru a face faţă cerinţelor, indiferent de domeniul pentru care optaţi, trebuie să daţi dovadă de multă îndemânare şi răbdare, mai ales că, dacă sunteţi o prezenţă agreabilă, aveţi numai de câştigat. Pe lângă experienţă în domeniu, un loc de muncă pe perioada verii vă ajută să deveniţi mai responsabil şi să intraţi în contact cu o serie de oameni. Şi cum în viaţă există şi întâmplări nu tocmai plăcute, recomandarea specialiştilor este să nu porniţi la drum singur dacă vă găsiţi un job în afara localităţii şi să vă înştiinţaţi părinţii despre locul unde sunteţi angajat şi cât veţi sta acolo.

Facilităţi pentru angajatori

Începând din acest an, patronii care angajează elevi şi studenţi vor beneficia de anumite facilităţi fiscale. Potrivit Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, angajatorii care încadrează elevi şi studenţi în perioada vacanţei beneficiază de un stimulent lunar de 50% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată (390 de lei). Perioada maximă de acordare a acestui stimulent financiar este de 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic. În ceea ce priveşte normele metodologice, acestea se lasă încă aşteptate. „Deocamdată, pentru Legea nr. 72/2007 nu există norme metodologice. Ea vine însă atât în întâmpinarea tinerilor, cât şi a angajatorilor. Aceştia din urmă sunt, în general, interesaţi de orice subvenţie“, a declarat Laura Nicolăescu, purtătoare de cuvânt a Oficiului Judeţean pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj.

Subvenţii pe perioada vacanţei

Potrivit NewsIn, citat de www.bloombiz.ro, Comisia pentru Dialog Social din Ministerul Muncii a discutat luni, 11 iunie, proiectul de norme metodologice. Acesta prevede ca beneficiarii să fie firmele care angajează elevi şi studenţi în perioada de vacanţă, prevăzută de lege, cu contract individual de muncă pe durată determinată sau cu un contract de muncă temporar numai dacă perioada de lucru este mai mică decât durata vacanţei.
„Angajatorii care încadrează elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei legale nu vor beneficia de ajutorul menţionat“, notează www.bloombiz.ro, care specifică faptul că din această categorie vor face parte şi angajatorii care au avut raporturi de muncă în ultimele trei luni cu elevii şi studenţii respectivi. În plus, firmele pot angaja elevi doar dacă aceştia au peste 16 ani şi au acordul părinţilor. Programul de muncă al tinerilor sub 18 ani nu trebuie să depăşească şase ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

30 COMENTARII