Știri de ultima orăActualitatePRM e prezent, dar nu votează moţiunea

PRM e prezent, dar nu votează moţiunea

PRM a criticat astăzi în Parlament ideile pe care este construită moţiunea de cenzură. Potrivit vicepreşedintelui executiv al PRM, Lucian Bolcaş, textul moţiunii cuprinde o serie de idei prezidenţiale: votul uninominal, legea lustraţiei sau lupta anticorupţie. "Ideea că referendumul demonstrează o susţinere a unui program politic opus celui guvernamental aparţine lui Traian Băsescu", a criticat Bolcaş, citat de NewsIn. În opinia lui Bolcaş, votul uninominal este "o minciună enormă", care nu va schimba nimic în relaţia ales-alegător. "Minciună care permite celor pe care Traian Băsescu îi numeşte oligarhi să-şi cumpere parlamentari", a arătat Bolcaş. Potrivit oficialului PRM, legea lustraţiei, pe care el a numit-o "a frustraţiei", este cel mai antieuropean act normativ, iar întoarcearea în istorie este "o simplă făţărnicie". Lupta anticorupţie, una "de vitrină", a cărei campioană a fost Monica Macovei, a fost purtată de DNA, instituţie în cadrul căreia un procuror deţinea 55 de dosare mai vechi de un an, însă a ales să le instrumenteze pe ale unor politicieni, a spus Bolcaş.
Vicepreşedintele executiv al PRM a precizat că executivul în funcţie este incapabil să facă faţă procesului de integrare, însă demnitatea nu permite parlamentarilor partidului său să voteze o moţiune de cenzură, "la comanda lui Traian Băsescu". Lucian Bolcaş a anunţat că senatorii şi deputaţii PRM îşi vor declara prezenţa, dar vor refuza să voteze pentru demersul anti-Tăriceanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS