O tânără de 20 de ani din localitatea Valul lui Traian (judeţul Constanţa) a fost înjunghiată noaptea trecută de două minore care erau geloase pe ea.
Poliţiştii, care cercetează cazul, spun că Marinela Stoica a fost iubita lui Ionel Ciocârlan de 28 de ani din Valul lui Traian de care s-a despărţit, acesta găsindu-şi între timp o altă parteneră de 16 ani cu care locuieşte în prezent. Noua iubită a aflat că bărbatul o mai vizitează din când în când pe Martinela Stoica, iar împreună cu o prietenă de aceeaşi vârstă a pândit-o pe Marinela şi când aceasta a ieşit din casă a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuţit.
Victima a fost transportată la spital cu multiple plăgi înţepate la cap, torace, abdomen şi picioare, iar cele două agresoare sunt în prezent cercetate de poliţişti care urmează să stabilească încadrarea faptei în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate victimei.

