0.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateProblema disponibilizarilor din minerit in perioada 2005-2008 a fost rezolvata partial

Problema disponibilizarilor din minerit in perioada 2005-2008 a fost rezolvata partial

Sindicatele miniere din Carierele Rosiuta, Lupoaia, dar si din Bazinul Carbonifer Motru, sprijinite permanent de cei 2.300 de membri, incearca, prin masurile pe care le propun Administratiei SNLO Tirgu Jiu, sa elimine nemultumirile oamenilor. Liderii sindicatelor respective, ing. Militaru Constantin Severus si Constantin Ureche, au intocmit o lista cu problemele care se impun sa fie cuprinse in Programul de Dezvoltare, Eficientizare si Acompaniament Social (PDEAS) 2005-2008, program care este in faza de negociere si care ar constitui un mod de redresare a unor laturi economico-sociale. Nesiguranta locurilor de munca din activitatea miniera i-a obligat pe sindicalisti sa solicite introducerea in PDEAS 2005-2008 de date concrete despre structura personalului in perioada celor trei ani, si anume redistribuirile de personal si disponibilizarile care se vor aplica.


„Noi dorim ca SNLO Tirgu Jiu sa faca investitii majore in zona, sa retehnologizeze si sa modernizeze fluxurile tehnologice pentru a obtine performanta. Numai asa se poate evita perturbarea proceselor de productie si eliminarea riscului producerii de accidente“, a spus ing. Militaru Severus, liderul Sindicatului din Rosiuta. Exploatarea Cariera Lupoaia a fost dotata cu sase excavatoare gigant si a livrat in primele doua luni ale anului 418.893 tone de carbune energetic, din cele 485.000 de tone de carbune excavat. La acestea se adauga excavarea a 2.790.000 de metri cubi de steril. Exploatarea Cariera Rosiuta a excavat in primele doua luni 3.062.000 metri cubi de steril si a livrat catre beneficiari 239.000 de tone de carbune energetic, din cele 310.000 tone excavate.


Pe 10 martie, la Casa Sindicatelor din Motru a avut loc sedinta Consiliului de Coordonare al USMO Tirgu Jiu, unde timp de trei ore s-au purtat discutii aprinse, dar nu s-a ajuns la nici un rezultat concret. S-a remarcat in schimb vicepresedintele USMO Tirgu Jiu, Viorel Temelescu, care nu a permis presei accesul in sala, afirmind ca sindicatele sint organizatii private. In cadrul acestei sedinte a fost respins un proiect al PDEAS 2005-2008, propus de SNLO Tirgu Jiu, deoarece unele propuneri facute de sindicate nu se regaseau. Problema disponibilizarilor de personal in perioada 2005-2008 a fost rezolvata partial, deoarece Ministerul Economiei si Comertului a avansat cifra de 329 de salariati, cifra acceptata si de sindicate, dar solicita ca aceasta restructurare sa se faca pe cale naturala, adica prin iesirea la pensie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS