Fostul baron de Gorj, Nicolae Mischie, a fost audiat ieri de instanta de judecata a Tribunalului Gorj, in dosarul „arma de vinatoare“, in care procurorii gorjeni l-au trimis in judecata pentru contrabanda si introducerea ilegala in tara a unei arme. Nicolae Mischie si-a sustinut in fata completului de judecata nevinovatia, el invocind in apararea sa noua lege a armelor: „Am certa convingere ca principalele vinovate in aceasta actiune sint anumite persoane din presa de scandal, care, de fapt, atunci cind au facut sesizarile respective, nu au cunoscut sensul si continutul notiunilor pe care le-am folosit. Va dau ca exemplu notiunea de permis care inseamna autorizatie scrisa. Daca nu au stiut acest lucru, le recomand sa ia DEX-ul si la pagina 679 sa verifice continutul si sfera acestei notiuni. Daca analizeaza asa cum se cuvine textul, atunci vor intelege mai bine si prevederile articolului 279 din Codul Penal, vor intelege mai bine si prevederile articolului 10 din Legea nr. 17/1996 si vor intelege si mai bine continutul articolelor nr. 5 si 11 din noua lege a regimul armelor, Legea nr. 295/2004, care a intrat in vigoare de la 1 martie, anul acesta. Si daca totusi nu pricep acest lucru in privinta mea, le recomand sa citeasca articolul 64 din Legea 17 din 1996“. Nicolae Mischie a mai declarat ca procurorii au gresit: „Procurorii isi fac si ei datoria atita cit pot sa inteleaga sensul articolelor din Constitutie si din lege. Le-as recomanda sa vegheze mai mult asupra a inca doua notiuni. Ce inseamna autorizatie, ce inseamna aprobare si atunci cred ca se conving mai bine ca undeva au fortat nota pina la paroxism si inteleg si mai bine ca art. 176 din Legea 141 nu cuprinde activitatile pentru care il invinuiesc pe Nicolae Mischie“. Procesul va continua in perioada urmatoare cu audierea martorilor din acest dosar.
Mischie a declarat procurorilor ca a lasat arma la reparat
Procurorii au stabilit in rechizitoriu ca Nicolae Mischie a achizitionat arma de vinatoare de la un magazin din Elvetia, inainte de anul 2000, pe cind se afla intr-o delegatie oficiala, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Gorj. Anchetatorii au stabilit ca Mischie nu avea autorizatie pentru detinerea armei si nici nu a declarat-o la vama. El avea un permis de port arma, dar in acesta nu era trecuta si arma luata din Elvetia. El a declarat procurorilor ca de fapt a lasat arma la reparat in Elvetia si ca a luat-o mai tirziu de la Eugen Bumbaru, care i-a facut un act de donatie pentru arma. In rechizitoriu se mentioneaza ca Mischie nu a putut prezenta documente pentru introducerea in tara a armei de vinatoare nici cind a sustinut ca a luat-o de la reparat. Dosarul a fost plimbat mai multi ani intre politie si Parchet, dar pina la urma a fost finalizat.

