0.1 C
Craiova
vineri, 26 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSatenii au protestat pentru ca nu au primit alocatiile complementare si cele pentru nevazatori

Satenii au protestat pentru ca nu au primit alocatiile complementare si cele pentru nevazatori

Seful de post i-a „linistit“, dind amenzi in loc de alocatii


Zeci de oameni s-au adunat ieri in fata ghiseului postal din comuna doljeana Murgasi, revoltati din cauza faptului ca nu li s-au platit alocatiile complementare. Majoritatea celor care beneficiaza de acest drept, in comuna amintita, au cel putin trei copii. In momentul in care oficianta Virginia Stefan le-a spus ca nu vor primi decit alocatiile copiilor, satenii au inceput sa ceara cu insistenta si restul banilor la care au dreptul. Degeaba a incercat Virginia Stefan sa le explice ca nu au fost virati banii de la buget nici pentru alocatii complementare, nici pentru nevazatori. Oamenii au tinut-o pe-a lor: „Vrem banii, ca murim de foame cu copiii in casa!“. Seful de post, Dorel Coic, a intervenit pentru a restabili ordinea. „Cum veni, ne goni pe toti!“, au zis satenii. „Pe asta-l si amenda politistu’!“. Amendatu’, Gheorghe Ciuca, a povestit patania: „Cerui si io banii la postarita si pentru asta veni sefu’ de post la mine si-mi zise sa aleg cit vreau, doua milioane sau trei milioane amenda. Imi dete trei milioane, ca nu mai zisai nimic, bre! Am patru copii. N-am ce sa le dau de mincare! Nu fur, c-am mai furat o data, tot ca sa fac rost de mincare, si am facut puscarie. Acu’ n-am ce pune pe masa la astia mici – si a aratat inclinind capul spre o fetita cu ochelari de linga el -, da’ m-amenda sefu’ de post!“. Mai multi sateni au sarit in apararea lui Ciuca: „Am fost toti de fata! N-a facut nimic! Mergem toti cu el, ca martori, la proces, ca sa-i anuleze amenda!“. Maria Bachia are o fata si este vaduva. „Trebuia sa primesc alocatia complementara de 480 de mii de lei. Dupa ce ca si asa e foarte putin – nu stiu cine poate creste un copil cu sapte sute de mii pe luna – nici banii astia nu ni-i dau. Nu stim ce sa mai facem. Daca zicem ceva, vine politia si ne amendeaza. Cum ne-am strins aici, a si venit sefu’ de post si ne-a gonit. Ne ceream drepturile legale, nu faceam nimic altceva“, a spus femeia. O consateana a sa, Aurelia Stefan, a intervenit in discutie: „In comuna asta ne omoara birocratia si politia! N-ai voie sa zici nimic, ca imediat te amendeaza. Eu i-am dat personal primarului Constantin Nedelea cererea pentru alocatia complementara. Nu a facut nimic. Am baiatul de 17 ani in intretinere (merge la scoala) si sint singura. A spus ca se rezolva, apoi a inceput sa ma duca cu presul. Ba zicea ca a trimis cererea la nu stiu cine, ba ca a trimis-o la Craiova, iar acum zice ca s-a pierdut. Nu i-am cerut numar de inregistrare, pentru ca a luat cererea cu mina lui. E birocratie mare la noi“. Directorul economic al Regionalei de Posta Craiova, Nicolae Lucica, a declarat ca plata alocatiilor complementare si a celor pentru nevazatori se va face incepind cu 14 martie. „Abia azi (ieri – n.r.) am primit ordinul de plata, iar miine (azi – n.r.) vor intra banii in contul nostru. Banii vin prin trezorerie si de aceea intirzie o zi. Asta inseamna ca abia de luni vom putea incepe efectuarea platilor. In aceasta situatie sint toate cele cinci judete ale Olteniei, din cadrul Regionalei Craiova. Taxa pentru acest serviciu prestat de Posta o vom primi abia spre sfirsitul saptaminii viitoare“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS