19 C
Craiova
marți, 13 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitate31 octombrie - Ziua Arhivelor Nationale ale Romaniei

31 octombrie – Ziua Arhivelor Nationale ale Romaniei

Institutia Arhivelor Statului a fost infiintata la 1 mai 1831, in Tara Romaneasca, si la 1 ianuarie 1832, in Moldova, inaintea altor state europene cu o traditie culturala mai indelungata. In ceea ce priveste Oltenia, desi in Regulamentul Organic al Tarii Romanesti a fost prevazuta crearea unei asemenea institutii la Craiova, incercarile facute incepind cu anul 1838 aveau sa fie concretizate peste aproape un secol.

In anul 1931, ca urmare a numeroaselor demersuri ale profesorului craiovean Constantin D. Fortunescu, Ministerul Cultelor si Instructiunilor Publice a aprobat infiintarea unei sectiuni a Arhivelor Statului la Craiova pentru judetele din Oltenia.

Din anul 1951 a functionat, ca serviciu regional al Arhivelor Statului Craiova, cu filiale in orasele Turnu Severin, Tirgu Jiu, Caracal, pina in anul 1968, cind s-au infiintat filialele judetene ale Arhivelor Statului, iar din 1996, prin Legea Arhivelor Nationale nr. 16/1996, a devenit Directia Judeteana a Arhivelor Nationale.

Scopul infiintarii Arhivelor Statului din Craiova era, in opinia profesorului Constantin D. Fortunescu „salvarea de la distrugere a documentelor in care sta inchisa istoria acestui tinut, stringerea si pastrarea acestor documente dupa cuviinta, inventarierea si punerea lor la dispozitia cercetatorilor“.

Totodata, Arhivele aveau datoria morala de a contribui la cunoasterea problemelor istoriei nationale.

Azi, putem afirma cu certitudine ca formarea si completarea permanenta a fondului documentar a constituit una dintre preocuparile principale ale Arhivelor din Craiova.

Imbogatit continuu in cei 73 de ani de existenta, fondul documentar aflat in pastrarea Directiei Judetene Dolj a Arhivelor Nationale insumeaza peste 7.500 de metri liniari de documente din perioada 1469-1989.

Organizate in fonduri si colectii potrivit principiilor activitatii arhivistice, documentele contin o mare varietate de informatii privind istoria tarii, a Craiovei si a Olteniei de-a lungul a cinci secole. Sint documente emanate din cancelariile domnitorilor, de la Bania si Caimacamia Craiovei, de la institutii ale administratiei publice, de justitie, invatamint si cultura, de munca, sanatate si protectie sociala din perioada moderna si contemporana. Prin cantitatea si valoarea documentelor pastrate, Arhivele din Craiova se situeaza la nivelul celor mai importante institutii de acest gen din tara, alaturi de cele din Bucuresti, Iasi, Cluj, Brasov sau Sibiu.

Arhivele din Craiova dispun, de asemenea, de o valoroasa biblioteca documentara in care se pastreaza carte veche romaneasca si straina, calendare, anuare si periodice aparute in prima jumatate a secolului al XIX-lea („Curier de ambe sexe“ al lui Ion Heliade Radulescu, „Foaie pentru minte, inima si literatura“, editata la Brasov de Gh. Baritiu, „Magazin istoric pentru Dacia“, „Mozaicul“, tiparit la Craiova in anul 1838), colectii de acte normative, precum si un valoros fond de carte de istorie.

De-a lungul anilor, in sala de studiu, numerosi cercetatori, istorici, cadre didactice, studenti au investigat fondul documentar pentru elaborarea de lucrari de specialitate, studii, monografii pe diferite teme. Pentru a veni in sprijinul acestora, DJAN Dolj a elaborat o serie de lucrari menite sa asigure informarea si orientarea rapida si eficienta asupra documentelor: cataloage, editii de documente, indrumatoare si inventare arhivistice.

O componenta importanta a activitatii institutiei o constituie acordarea asistentei de specialitate la creatorii si detinatorii de arhive pentru respectarea si aplicarea corecta a prevederilor legislatiei arhivistice, privind evidenta, pastrarea si protectia documentelor.

Dupa 1989, in contextul noii ordini sociale, rolul Arhivelor Nationale a crescut considerabil. In aceasta perioada, multi cetateni s-au adresat Arhivelor pentru obtinerea de copii, extrase si certificate de pe acte patrimoniale sau de pe alte documente referitoare la reconstituirea proprietatii sau a altor drepturi conform legilor reparatorii ale abuzurilor regimurilor totalitare din perioada 1940-1989.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS