19 C
Craiova
marți, 23 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitate Afaceri necurate de zeci de miliarde de lei cu fier vechi

Afaceri necurate de zeci de miliarde de lei cu fier vechi

• O parte din societatile furnizoare sint firme – fantoma • Inspectorii fiscali
banuiesc ca afacerea are drept scop deducerea ilegala a TVA • Bugetul de stat
a fost deja pagubit cu peste 14 miliarde de lei

Directiile Generale de Finante Publice din Dolj si din mai multe judete incearca sa dea de cap unei afaceri cu fier vechi in valoare de zeci de miliarde de lei, in care sint implicate firme din cel putin patru judete.

Inspectorii fiscali banuiesc ca o parte din firmele respective incearca sa spele bani prin aceasta metoda, iar rezultatele de pina acum ale anchetei conduc la o asemenea concluzie.

Principala tinta este o firma din Craiova, care a cumparat in perioada martie – august 2004 deseuri de fier vechi de aproximativ 115 miliarde de lei, bani considerati suspecti de anchetatori, deoarece societatile furnizoare nu au putut fi gasite la sediile declarate in acte.

Intreaga operatiune a fost declansata de Serviciul de Investigatii Fiscale din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Dolj, care a sesizat institutia similara din Vilcea cu privire la suspiciunile legate de afacerile derulate de firma craioveana, al carei nume nu poate fi dat publicitatii momentan, deoarece ancheta este in plina desfasurare. Inspectorii Serviciului de Investigatii Fiscale din Dolj banuiesc ca societatea cu pricina a intrat in acest joc al achizitionarii de fier vechi folosindu-se de „oameni de paie“ pentru a-si deduce TVA. In ceea ce priveste controlul la firma din Vilcea, inspectorii au finalizat deja raportul final. Concluzia? Nereguli cu nemiluita.

Afaceri de zeci de miliarde de lei

Societatea SC BACOMETAL SRL din Vilcea a fost luata la puricat de finantele vilcene in perioada 15-22 septembrie, la sesizarea inspectorilor din Dolj. Conform raportului acestora, in 2004, firma din Vilcea a livrat catre societatea craioveana peste 5.600 de tone de deseuri de fier, platile efectuindu-se prin intermediul sucursalei unei banci centrale.

Inspectorii au descoperit ca SC BACOMETAL SRL a cumparat si a inregistrat in contabilitate, in perioada martie – august, 6.533 de tone de fier vechi, in valoare de peste 38 de miliarde de lei, pe baza unor facturi fiscale emise de firme – fantoma, care nu figureaza in baza de date a Registrului Comertului, dupa cum reiese din raportul DGFP Vilcea. In aceeasi perioada insa, conform datelor contabile ale firmei, societatea a vindut 6.242 de tone de fier vechi, in valoare de aproape 39 de miliarde de lei, mare parte din bani provenind de la societatea craioveana. Cu alte cuvinte, fierul cumparat de la firmele- fantoma a fost apoi vindut catre alte firme de la care SC BACOMETAL a primit zeci de miliarde de lei. Majoritatea facturilor fiscale erau insa incomplete, lipsind datele de expeditie, mijloacele de transport si datele de identificare a delegatilor. Atit in facturile de intrare, cit si in cele de iesire, cantitatile inscrise depaseau cu mult capacitatea unui mijloc de transport, inspectorii concluzionind ca respectivele facturi nu puteau constitui documente de insotire in timpul transportului. Totodata, anchetatorii au descoperit ca nici achizitionarea si nici livrarea marfurilor nu s-au facut de la sediul declarat al SC BACOMETAL SRL, iar obligatiile fata de furnizori fusesera stinse in contabilitate fara ca administratorul si asociatul unic al societatii, Mircea Curt, sa prezinte la control documente justificative din care sa rezulte plata in numerar catre acestia.

30 de miliarde de lei, pentru plati nejustificate

Administratorul societatii a ridicat de la banca integral in numerar sumele incasate de la clienti prin virament, pe extrasele de cont Mircea Curt motivind ca trebuie sa plateasca, la rindul lui, persoanele fizice de la care cumparase fierul pe care il vinduse. Este vorba de peste 30 de miliarde de lei ridicate pina la 31 august, bani pe care se pare ca i-a bagat in propriul buzunar, desi legea ii permite patronului sa scoata din firma in interes propriu maximum 5.000 de euro pe an. Numai ca inspectorii nu au gasit inregistrate in contabilitate nici un fel de achizitii de la persoane fizice, sumele fiind inregistrate ca plati catre societati comerciale, administratorul neprezentind la control chitantele de numerar pe baza carora ar fi efectuat platile respective. In felul acesta, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 14 miliarde de lei, reprezentind TVA si impozit pe profit, intrucit facturile fiscale inregistrate in contabilitate nu pot constitui, conform legii, documente justificative pe baza carora sa poata fi dedus TVA atita timp cit furnizorii nu pot fi identificati. Din acest motiv, DGFP Vilcea a propus blocarea conturilor societatii si sechestrarea averii administratorului Mircea Curt, care, surpinzator, are domiciliul in alt judet, si anume Giurgiu.

Firma din Craiova are furnizori firme cu administratori romi

Serviciul de Investigatii Fiscale a trimis adrese pentru declansarea controlului si finantelor din alte trei judete. Patronii a zece firme din Giugiu, Dimbovita si Ilfov au fost luati la intrebari de inspectorii fiscali in urma controalelor incrucisate declansate de acestia. Rezultatele au fost conform asteptarilor. Majoritatea patronilor nu s-au prezentat la control, in Dimbovita un administrator fiind luat cu fulgi cu tot pentru ca se opunea controlului. In cazul sau, Finantele au facut sesizare penala. In judetul Ilfov, inspectorii nu au reusit sa descopere sediile declarate ale firmelor supuse controlului, care in acte figurau pe raza unor comune sau sate. Inspectorii finantelor spun ca este greu de depistat o astfel de firma, deoarece in mediul rural nu sint strazi dupa care sa fie identificate cu usurinta sediile, lucru de care profita si patronii in cauza. De fapt, cei patru administratori de etnie roma mai fusesera cautati cu ceva timp timp in urma pentru lamurirea altor probleme.

Inspectorii Serviciului de Investigatii Fiscale din Dolj si din celelalte judete incearca sa dea de cap unei afaceri de zeci sau sute de miliarde de lei. Desi ancheta este in plina desfasurare, primele rezultate anticipeaza o ramificatie de firme – fantoma prin care se incearca spalarea banilor. Surse din DGFP Dolj au declarat ca, in perioada urmatoare, se vor emite adrese in vederea anchetarii altor firme care au vindut societatii din Craiova fier vechi in valoare de 34 de miliarde de lei. Urmeaza ca suspiciunile inspectorilor sa fie confirmate sau infirmate de rezultatele cercetarilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS