25.6 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalNepotriviţii primăriei, la grindă

Nepotriviţii primăriei, la grindă

La Craiova a început vânătoarea de incompatibili – consilieri locali, funcţionari publici sau angajaţi la regiile autonome care deţin câte două funcţii sub aceeaşi umbrelă: municipalitatea.

Doi membri ai municipalităţii din Craiova, un consilier local şi un director din primărie, sunt incompatibili cu mandatele deţinute în consiliile de administraţie, comisiile de cenzori sau adunările generale ale acţionarilor de la unităţi de autoritate publică. Este vorba de Elena Şerbănoiu, consilier municipal şi secretar tehnic al Adunării Generale a Acţionarilor Companiei de Apă „Oltenia“ SA, şi de Georgeta Chiciu, directoare economică adjunctă în Primăria Craiova şi membră a Comisiei de cenzori a SC RAT Control Craiova. Elena Şerbănoiu nu a reuşit să demonteze acuzele consilierului Teodor Radu, iar directoarea Chiciu nu a avut nimic de comentat. Potrivit legii, cele două incompatibile trebuie să renunţe la una dintre funcţiile care se bat cap în cap din punct de vedere juridic. Dezvăluirea a fost făcută ieri, în timpul şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal, de către consilierul local democrat Teodor Radu. El a mai aflat un incompatibil la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) – directorul economic Cornel Chiriac, cenzor în cadrul Companiei de Apă „Oltenia“. Consilierul democrat Teodor Radu a afirmat că nu are nimic cu persoanele nominalizate pe lista incompatibililor, dar că este bine ca fiecare să se ocupe de câte o funcţie. „Când un funcţionar este pus să facă mai multe lucruri deodată, nu va face nici unul bine“, este de părere Teodor Radu. În plus, la SC RAT Control, unde directoarea Chiciu îşi exercită mandatul de cenzor alături de alte două persoane, nici nu este nevoie de cenzori, întrucât administratorul societăţii, RAT Craiova, are propriul compartiment de audit. „De ce să cheltuiască RAT Control 300 de milioane de lei vechi pe an cu indemnizaţiile cenzorilor, când auditul RAT Craiova ar putea foarte bine să facă treaba cenzorilor?“, a declarat Radu. Directorul RAT Craiova, Virgil Boboc, a spus că decizia de înfiinţare a comisiei de cenzori pentru SC RAT Control aparţine Consiliului de Administraţie al RAT Craiova, organism care poate hotărî dizolvarea acesteia. „Oricum, intenţionam să atribuim activităţile de control financiar SC RAT Control extern, conform legii“, a precizat directorul RAT Craiova, Virgil Boboc.

 

Jordea politică

 

Dacă, prin declaraţiile sale, a atacat un consilier PRM, Elena Şerbănoiu, şi un director numit de PSD în CA al RAT Craiova, Georgeta Chiciu, nici un cuvânt nu a scos Teodor Radu despre nepotrivirea de interese a directorului Ion Petre, plasat chiar la propunerea lui Teodor Radu şi a PD în fruntea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL). Menţionăm că Ion Petre este şi membru în Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă „Oltenia“ SA.

Potrivit Legii 15 din 1990, modificate, Ion Petre, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie al RAADPFL, nu poate participa la o societate cu care RAADPFL are relaţii de afaceri. Or, Petre exact la o astfel de societate participă – Compania de Apă „Oltenia“ SA, fiind membru în Consiliul de Administraţie al acesteia. În această vreme, RAADPFL cumpără apă de la Compania de Apă pe bază de contract. Întrebat de ce nu l-a dat la grindă şi pe Ion Petre, Teodor Radu a spus că nu ştie la care lege ne referim. După ce i-am citat din text, consilierul democrat a spus că o să mai lectureze şi el: „Care anume articol spune că Petre nu poate participa la Compania de Apă? Nu ştiu, n-am citit, dar o să citesc şi mai vorbim“.

Petre susţine că el nu e incompatibil, că RAADPFL nu are relaţie de afaceri cu Compania de Apă „Oltenia“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS