38.9 C
Craiova
luni, 21 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjCabinete medicale din Motru rămase fără apă

Cabinete medicale din Motru rămase fără apă

GORJ. Medicii de familie care au cabinete medicale în clădirea în care a funcţionat Policlinica Motru au rămas fără apă. Chiriaşi până acum câteva luni, iar în prezent proprietari de cabinete, medicii de familie s-au trezit în faţa unor probleme care nu pot să fie rezolvate. Prima neînţelegere a apărut în momentul în care a sosit pe adresa Primăriei Motru factura pentru curentul electric consumat de aceste cabinete, dar şi de alte câteva, care sunt în subordinea Spitalului Municipal Motru. Primarul Dorin Hanu a plătit ceea ce a rezultat din calculul la pauşal pentru cabinetele spitalului şi a obligat medicii de familie să solicite branşări individuale şi contorizare. În prezent sunt aceleaşi probleme la consumul de apă, care le-a fost întreruptă de două zile, întrucât restanţele la plată sunt foarte mari. Şeful Patronatului Judeţean al Medicilor de Familie, dr. Mihail Ghe. Moisescu, a spus: „Eu pot solicita contorizarea cabinetului meu deoarece l-am cumpărat, dar nu pot să contorizez şi apa folosită la grupul social, care aparţine de Primăria Motru şi este folosit şi de cele şase cabinete care aparţin de spital“. După trecerea a 24 de ore de la întreruperea apei, la SC UATAA SA Motru au fost înregistrate şase cereri venite din partea medicilor de familie prin care este solicitată contorizare separat. Directorul SC UATAA SA, Ilie Scînteie, a afirmat că „problema cabinetelor unde s-a cerut contorizarea apei se rezolvă în câteva zile, dar restul cabinetelor vor rămâne fără apă până în momentul în care vor intra în legalitate“. În ceea ce priveşte soluţia problemei pentru cele şase cabinete subordonate Spitalului Motru, directorul Sergiu Săbiescu a acordat câteva concedii de odihnă, iar cabinetele sunt acum închise.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS