Stilul pirat este în vogă în această vară. Poate şi pentru că recent a fost lansată ce-a de-a treia parte a filmului „Piraţii din Caraibe“ sau pentru că stilul corsarilor dă libertate imaginaţiei pentru realizarea unor combinaţii fanteziste în materie de look.
Moda inelelor în formă de craniu, cerceii rotunzi de dimensiuni mari, bandanele, tricourile şi pantalonii în dungi, cămăşile cu mâneci bufante şi tatuajele de orice fel, adevărate sau false, sunt câteva dintre caracteristicile acestui stil care, cu siguranţă, va face să nu treceţi neobservaţi.
Pentru a vă transforma într-un adevărat pirat, chiar şi doar pentru o petrecere între prieteni, nu aveţi nevoie de foarte mult: o fustă lungă din bumbac şifonat, un corset, o pereche de cizme de vară din denim sau piele perforată. Mici accesorii sau detalii relansează şi dau un aspect extrem de modern acestui stil destul de vechi. Pentru a vă apropia cât mai mult de „fioroasa“ înfăţişare a unui pirat, machiajul trebuie să fie unul pe măsură. Ochii bine conturaţi, cu creion dermatograf negru, vor avea cu siguranţă efectul scontat. Rămân de adăugat acum alte mici accesorii care să ne facă să ne gândim la cei mai temuţi oameni ai mărilor. Un inel cu craniu, o bandană, o pălărie sau un cercel în ureche vor adăuga mult farmec ţinutei dumneavoastră.
Inelul cap de mort de la Dior
Pentru cei care nu vor să renunţe la firmă nici atunci când adoptă acest stil libertin şi lejer, marile case de modă nu au rămas indiferente faţă de această nouă tendinţă şi au lansat atât în materie de haine, cât şi de accesorii, diverse modele. În materie de bijuterii s-a redescoperit gustul pentru inelele cu cap de mort sau alte simboluri ale piraţilor. Spre exemplu, casa Dior propune două modele de inele cu cap de mort, unul din aur alb şi altul din aur galben, ambele încrustate cu diamante. Au revenit la modă şi creolele de toate dimensiunile, de la cele mici şi subţiri, până la cele extrem de mari, un detaliu care nu trebuie neglijat atunci când vă hotărâţi să vă transformaţi într-un adevărat pirat.