Pe gardul conacului din Alexandria, simbol al puterii lui Liviu Dragnea în Teleorman, au apărut noaptea trecută niște mesaje. Mai precis, pe gard trecătorii au putut vedea scris cu vopsea cuvântul: „DEMISIA!” De la primele ore ale dimineții, pe gard se putea citi acest mesaj.
Vecinii spun că nu au sesizat nicio activitate suspectă în cursul nopții trecute, când se presupune că a fost vandalizat gardul, însă s-au declarat foarte surprinși de gest.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Teleorman suține că până la această oră nu s-a înregistrat nicio plângere pe această temă, nici la poliția județeană, nici la cea municipală. (sursa: realitatea.net)