Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a apărat miercuri vizita „strict privată” din Austria unde a participat la nunta şefei diplomaţiei austriece Karin Kneissl, susţinută de partidul de extremă-dreapta FPÖ, stârnind critici dure în presă şi din partea opoziţiei de la Viena, informează Agerpres, citând AFP.
„A fost o vizită strict privată”, a dat asigurări Putin, într-o conferinţă de presă la Soci, în sud-vestul Rusiei, cu omologul său finlandez Sauli Niinisto, în contextul în care prezenţa puternicului lider rus la această nuntă a declanşat o amplă polemică în Austria.
Însoţit de o trupă de dansatori cazaci, Putin a participat la nunta lui Karin Kneissl, care a avut loc sâmbătă la Gamlitz, un sat viticol din apropiere de Graz, în sud-estul Austriei.
Opoziţia austriacă a denunţat prezenţa lui Putin la nuntă, spunând că afectează reputaţia de neutralitate politică a Austriei, ţară care asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE.