35.1 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDosare „fierbinti“ cu inspectori si sefi din finante fac coada la Parchet

Dosare „fierbinti“ cu inspectori si sefi din finante fac coada la Parchet

Gasca de inspectori din cadrul DGFP Dolj care impreuna cu sefii lor i-au ajutat pe patronii mai multor firme- fantoma sa devalizeze bugetul statului „s-a imbogatit“ cu un nume nou: Sorin Celea. Alaturi de acesta, pe lista cu pricina figureaza nume ca Ligia Croitoru, Nicu Ciurlin, Mihaela Nicolae sau Eugenia Ghiga, toti inspectori fiscali in cadrul DGFP Dolj, de a caror „naivitate“ in materie de control fiscal au profitat sefii lor directi si patronii firmelor constituite intr-un adevarat cartel mafiot prin intermediul caruia si-au vindut pe hirtie una alteia utilaje de zeci de milioane de euro. Dupa ce in urma cu citeva zile GdS v-a prezentat concluzia rapoartelor Camerei de Conturi (CC) Dolj care ii acuzau pe functionarii fiscului de lejeritate in efectuarea controalelor, inspectorii CC Dolj au finalizat rapoartele de control la alte trei societati din Craiova, angrenate in obtinerea de rambursari ilegale de TVA. Usurinta cu care sute de miliarde de lei s-au scurs din buzunarul statului in conturile firmelor infiintate special cu acest scop i-a determinat pe anumiti patroni sa faca un hobby din devalizarea bugetului finantelor publice, devenit in mai putin de patru ani sport de interes local.


Cit de repede se pot obtine ilegal miliarde de lei a demonstrat SC Dragstro SRL din Craiova, societate cu sediul pe strada George Enescu, infiintata in iulie anul trecut de Constantin Radu Dragan si Alice Diana Stroe, ambii cu domiciliul in Bucuresti. Dupa numai doua luni, Dragstro a primit din partea DGFP Dolj 11,1 miliarde de lei cu titlu de rambursare de TVA. Imediat dupa ce s-au vazut cu banii in traista, cei doi bucuresteni au mutat sediul firmei si au disparut din Craiova, lasind organele de ancheta cu ochii in soare si pe finantistii doljeni fluierind a paguba. Conform raportului Camerei de Conturi, o persoana necunoscuta a depus decontul de TVA pe baza caruia s-a efectuat rambursarea, situatie anormala, pe care inspectorii DGFP ar fi putut s-o elucideze daca nu ar fi primit ordine „de sus“ sa lase lucrurile asa cum sint. Dupa depunerea decontului, doi inspectori fiscali, Mihaela Nicolae si Andrei Gheorghita, si-au suflecat minecile si s-au pus pe treaba. Cei doi au „analizat“ documentele justificative depuse de misteriosul reprezentant al SC Dragstro SRL si pe 6 septembrie au ajuns la concluzia fericita pentru sefii lor, dar nefericita pentru bugetul statului ca firma indeplineste conditiile legale de rambursare. Bucurosi de munca depusa, cei doi inspectori si-au luat „concluzia“ sub brat si s-au dus glont la sefa lor, Eugenia Ghiga, care a aprobat imediat operatiunea in sine de rambursare a banilor. Ca nu cumva patronul misterios sa se supere pe sistemul de stat, Trezoreria Craiova a virat prompt a doua zi dupa control cele 11,1 miliarde de lei in contul curent deschis de societate la o banca din Craiova.


Cu ce i-a aiurit SC Dragstro pe inspectorii fiscului


Conform documentelor justificative depuse de reprezentantii firmei, Dragstro pretindea ca ar fi cumparat de la SC Stoneart&Design din Craiova o plantatie de vita-de-vie de peste 50 de miliarde de lei. In realitate, factura fiscala care insotea tranzactia avea un continut fictiv, dupa cum au descoperit ulterior inspectorii Camerei de Conturi Dolj. Conform notei de control, SC Dragstro nu putea sa vinda plantatia de vita- de- vie pentru simplul motiv ca nu era proprietara ei. „Imobilul plantatie de vie din localitatea Simian, judetul Mehedinti, nu a fost si nu este inregistrat in Cartea Funciara. Mai mult, suprafata de teren apartine mai multor proprietari particulari care au fost pusi in posesie dupa apartia Legii 1/2000 si Agentiei Domeniilor Statului Bucuresti, care a concesionat-o SC Regina SRL“, se arata in raportul Camerei de Conturi. Firma cu pricina este nimeni alta decit societatea patronata pina in urma cu citeva luni de Genica Boerica, alt campion al rambursarilor ilegale de TVA. De asemenea, nici contractul de vinzare-cumparare nu era intru totul legal, deoarece nu fusese autentificat la un notar public, care, probabil, si-ar fi dat seama ca vinzatorul vindea ceva care nu-i apartine. Imediat dupa primirea banilor, reprezentantii Dragstro si-au luat talpasita, sustragindu-se astfel controlului fiscal. „In aceasta situatie, societatea nu se poate urmari pentru recuperarea sumelor, avind in vedere ca nu s-a facut dovada ca bunurile au fost achizitionate si receptionate“, concluzioneaza raportul Camerei de Conturi Dolj.


Mafiotii s-au incurcat in propriile facturi fictive


„Invidiosi“ pe isprava colegilor de la departamentul de inspectie fiscala, Eugen Dinca, Eugenia Ghiga si Mihaela Nicolae, functionari in cadrul DGFP Dolj, si-au dat si ei avizul pentru rambursarea a 23,2 miliarde de lei in contul altei societati, SC Marnel Impex SRL, firma care a primit ilegal TVA in perioada ianuarie- august 2004. Dupa ce unul dintre asociatii firmei, Marin Stanoi, a depus decontul de TVA pe baza caruia cerea finantelor sa-i restituie banii aferenti, inspectorii fiscului au considerat ca documentele justificative sint reale si au inaintat dosarul sefei lor, Eugenia Ghiga, spre aprobare. Conform raportului CC Dolj, Marnel Impex a primit prima transa de TVA, de 947 de milioane de lei, in decembrie 2003 in contul unui contract de vinzare-cumparare a unei masini pentru fabricat pufuleti si a unor motoare trifazate, utilaje achizitionate de la o firma din Bucuresti, SC Valcon Group Production SRL. Tranzactia fictiva a fost descoperita de Camera de Conturi dupa ce inspectorii au verificat factura fiscala care a insotit vinzarea, emisa de Valcon Group Production. Astfel, masina de pufuleti a fost cumparata pe baza facturii fiscale seria BACS 8947777 din decembrie 2003, document care facea parte, insa, din acelasi carnet de facturi emis de o alta firma, SC Spider Pan Group SRL Bucuresti catre SC Dovimar Impex Craiova, societate care obtinuse, la rindul ei, o rambursare ilegala de TVA. Mai mult, facturile cu seria BACS cuprinse intre numerele 8947777 – 8947780 fusesera cumparate de SC Tehnoprod International SRL Bucuresti, si nu de Valcon Group Production. Cu alte cuvinte, din cauza miilor de documente fictive pe care le-a intocmit, grupul mafiot din care facea parte si Marnel a incurcat borcanele, lucru de care si-ar fi putut da seama cu putin efort si inspectorii DGFP Dolj. N-a fost sa fie insa. In iunie 2004, Marnel a cerut si primit alte 5,9 miliarde de lei, reprezentantii sai sustinind ca au cumparat tot de la Valcon Group Production o moara de porumb si ingrasaminte chimice in valoare de aproape 30 de miliarde de lei, pentru ca doua luni mai tirziu, Marnel sa dea adevarata lovitura. A cerut si obtinut in august anul trecut 16,3 miliarde de lei pentru o fabrica de producere a alcoolului cumparata de la Siperol Craiova, beneficiara, la rindul ei, a unei rambursari de TVA de miliarde de lei tot de la „generosii“ functionari doljeni. Conform raportului Camerei de Conturi, Siperol nu era proprietara fabricii in momentul in care o vinduse pe hirtie catre Marnel, aceasta fiind deja instrainata in aprilie 2004 catre SC Cavalii SRL din Craiova, de asemenea abonata la rambursari ilegale din bani publici. De fapt, fabrica respectiva a adus venituri de zeci de miliarde de lei mai multor firme din Craiova care o vindeau succesiv si eventual de mai multe ori, catre alte firme partenere, acestea obtinind apoi rambursari de TVA. Inspectorii Camerei de Conturi au descoperit ca fabrica de alcool a apartinut SC Oltenia Network Cable, patronata de omul de afaceri Samir Sprinceana, care a vindut-o lui SC Siperol SRL, iar aceasta a vindut-o mai departe de doua ori, o data lui SC Cavalli SRL in aprilie 2004, si o data lui SC Marnel SRL in iunie acelasi an. Surpriza mare, insa. Inspectorii Camerei au descoperit ca proprietarul fabricii de alcool este, inca din 2003, SC Belgium Industries Craiova, firma aflata in clanul mafiot care a facut ravagii in bugetul DGFP Dolj. Din cite se pare, cheia intregii afaceri o reprezinta SC Siperol, societate care a efectuat in perioada aprilie- iunie 2004 livrari de utilaje in valoare de 177 de miliarde de lei, desi avea un capital social de numai doua milioane de lei. Printre clientii ei frecventi se numara Boncici Com, Borado sau Cavalii, adica tocmai firmele care au pagubit statul cu zeci de miliarde de lei. Mai mult, o data misiunea incheiata, SC Siperol SRL si-a schimbat sediul social impreuna cu SC Marnel SRL, ambele mutindu-se in Ploiesti, unde planuiau probabil sa dea alte tepe de milioane de euro. Altfel nu se explica de ce controalele inspectorilor fiscali din Prahova au scos la iveala faptul ca nici una dintre cele doua societati nu desfasoara activitate la noul sediu declarat.


Arabii l-au fermecat pe inspectorul Celea


De SC Iormet SRL din Craiova se leaga numele inspectorului fiscal Sorin Celea, desemnat de sefii lui sa se ocupe de o firma cu patroni arabi, „curati ca lacrima“. Societatea ii are ca actionari pe doi cetateni egipteni, Gerges Shafik si Atia Zakaria, acesta din urma fiind cel care a depus decontul de TVA la sediul DGFP Dolj. Dupa ce a studiat cu foarte mare „concentrare“ documentele justificative depuse de arab, Sorin Celea a considerat ca se impune ca SC Iormet sa primeasca o rambursare de TVA de 9,9 miliarde de lei. Atia Zakaria pretindea ca firma cumparase de la SC Advers Impex Bucuresti o instalatie de injectie material plastic, o instalatie de injectie 90 de tone si o linie continua de formare termica, precum si instalatii de impachetare si granulare, toate in valoare de aproape 50 de miliarde de lei. Daca s-ar fi uitat cu ambii ochi la procesul- verbal de custodie depus de arab, Celea ar fi observat ca furnizorul echipamentelor era SC Derby Prodcom SRL din Bucuresti, si nu Advers Impex. Mai mult, facturile care au insotit vinzarea- cumpararea au fost folosite de Advers Impex, desi fusesera cumparate de o alta firma din Bucuresti, SC Impact Comert SRL. Totodata, inspectorul fiscului ar fi putut observa, daca dorea acest lucru, ca trei facturi justificative pe baza carora s-a obtinut rambursarea de TVA au fost folosite in zilele de 21, 22 si 23 mai, desi au fost cumparate abia in iulie 2003, adica doua luni mai tirziu. „Inspectorul DGFP s-a limitat exclusiv la urmarirea conditiilor de forma, fara sa vizeze continutul si realitatea datelor din documente. A tratat cu usurinta imprejurarile in care societatea a efectuat achizitiile“, concluzioneaza raportul Camerei de Conturi Dolj. Cit a fost intentie si cit lipsa de profesionalism vor stabili procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism din cadrul Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde vor ajunge toate rapoartele Camerei. Deja pe adresa procurorilor bucuresteni au fost trimise rapoartele referitoare la SC Ind Bavaria, Construct Bavaria si Geovenus Impex, primele doua patronate de controversatul om de afaceri craiovean Ion Fotescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS