28.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăEducatieGuvernul lichidează patru universităţi private şi 135 programe de studii

Guvernul lichidează patru universităţi private şi 135 programe de studii

Guvernul a hotărât în şedinţa de astăzi o hotărâre prin care patru universităţi particulare acreditate vor fi lichidate, alte trei astfel de universităţi vor fi monitorizate şi 135 specializări/programe de studiu vor fi desfiinţate.

În urma acestei operaţiuni, din totalul de 37 de universităţi particulare acreditate, 4 universităţi vor avea toate programele intrate în lichidare, iar 3 universităţi vor fi monitorizate.

Instituţiile de învăţământ superior cu toate programele intrate în lichidare în anul universitar 2014-2015 sunt Institutul Teologic Româno-Catolic din Bucureşti, Universitatea Financiar-Bancară din Bucureşti, Universitatea Mihail Kogălniceanu din Iaşi şi Universitatea Mihai Eminescu din Timişoara.

Instituţii de învăţământ superior monitorizate în anul universitar 2014-2015 de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi Ministerul Educaţiei sunt Universitatea Bioterra din Bucureşti, Universitarea Română de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea din Bucureşti şi Universitatea Apollonia din Iaşi.

La finele lunii iunie, Ministerul Educaţiei a prezentat un proiect de hotărâre care stabileşte că un număr de 33 de universităţi de stat şi private au cel puţin o specializare sau un program de studii care intră în lichidare din anul universitar 2014-2015 şi pentru care nu mai pot organiza examen de admitere.

Actul normativ aprobă nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2014 – 2015.

Conform documentului, sunt 33 de universităţi, atât de stat, cât şi private, care au specializări sau programe în lichidare.

Astfel, cele 33 de universităţi nu mai pot organiza admitere din acest an pentru programele sau specializările care intră în lichidare, dar studenţii deja înscrişi în aceste programe îşi vor putea finaliza studiile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS