Negocierile cu partea chineză pentru construcţia unei noi termocentrale la Rovinari sunt foarte avansate, reprezentanţii investitorilor urmând să vină în România în perioada imediat următoare, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, la finalul vizitei efectuate în China, potrivit Mediafax. Construcţia termocentralei Rovinari, cu un nou grup energetic de 500 MW, a fost inclusă în vara anului trecut în Planul naţional de investiţii al Guvernului, fiind prezentat atunci că grupul China Huadian Engineering ar urma să asigure o investiţie de circa un miliard dolari.
În luna noiembrie, conducerea Complexului Energetic Oltenia a încheiat cu preşedintele companiei China Huadian Corporation un acord de intenţie de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari.