Premierul Victor Ponta află astăzi dacă va fi urmărit penal pentru plagiat, informează realitatea.net. Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să decidă dacă admit o plângere făcută de Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru, prin care aceştia solicitau ca dosarul să fie trimis la Parchet. Anul trecut, Parchetul General a decis să dea soluţia de neîncepere a urmării penale în dosarul de plagiat. Hotărârea s-a dat doar în baza unei expertize făcute de oficiul român pentru drepturi de autor, lucru denunţat de reclamanţi.
Victor Ponta este acuzat că a plagiat 113 din cele 292 de pagini ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, teză publicată în anul 2010 şi semnată împreună cu Daniela Coman.