Pe lângă penicilină, „amprenta ADN“ în criminalistică, coloranţii sintetici, cipsurile, fursecurile cu ciocolată şi fulgii de porumb, mai există o multitudine de lucruri – unele pe care chiar le utilizăm frecvent – care au fost create din greşeală, scrie site-ul descopera.ro.
Printre primele descoperiri accidentale consemnate în istorie se numără istoria inventării prafului de puşcă. În secolul al IX-lea, călugării taoişti încercau să sintetizeze aşa-numitul „elixir al vieţii“ din azotat de potasiu, sulf, realgar şi miere uscată. În mod ironic, ei au reuşit să producă ceea ce ar putea fi exact inversul unui elixir al vieţii, şi anume praful de puşcă.
Fosforul, rezultatul unui experiment chimic cu efect neaşteptat
În jurul anului 1675, omul de ştiinţă Hennig Brand, din Germania, a păstrat 50 de găleţi de urină în pivniţă, în speranţa că va găsi o metodă prin care să facă aur, căutând deci „piatra filosofală“ despre care se spune că ar avea puterea de a transforma metalele obişnuite în unele preţioase. Într-o bună zi, alchimistul din Hamburg a încălzit reziduurile rezultate din fierberea urinei până când vasul folosit pentru distilare a devenit roşu, iar un lichid a început să curgă din el şi s-a aprins. Reuşind să pună o parte din acest lichid rezultat într-un borcan acoperit, Brand a observat că substanţa continua să aibă o strălucire verde-pal. În cele din urmă, descoperirea lui a primit numele de fosfor, de la termenul grec „phosphorus“, ceea ce înseamnă „purtător de lumină“.
Celofanul, util gospodinelor
În anii 1900, elveţianului Jacques Brandenberger i-a venit o idee după ce a văzut un client al unui restaurant care a vărsat vin pe faţa de masă. Brandenberger a început să se concentreze asupra formării unui înveliş impermeabil care să se aplice pe materialele textile. De-a lungul timpului, a realizat cercetări cu o multitudine de materiale, iar în cele din urmă a aplicat vâscoză lichidă pe material textil. Experimentul a eşuat, în sensul că materialul a devenit prea rigid şi totodată fragil. Cu toate acestea, Brandenberger a notat că învelişul se cojea ca o peliculă transparentă care ar putea avea alte aplicaţii. Aşadar, cercetătorul începe să se concentreze asupra unui nou proiect legat de aceste pelicule şi în 1908 creează o maşină care produce foi de vâscoză transparentă numite celofan.
Teflonul nostru cel de toate zilele
În 1938, Roy Plunkett, chimist la DuPont, a combinat tetrafluoretilena (TFE) cu acid clorhidric în speranţa că va realiza un agent frigorific mai bun. Atunci, el a stocat aproximativ 45 de kilograme de TFE în recipiente cilindrice. După un timp, când a deschis recipientele presurizate şi răcite, nimic nu a mai ieşit din ele, deşi după greutate, ele păreau să fie pline. Analizând mai bine cilindrele, Plunkett a constatat că gazul s-a polimerizat în forma unei pulberi albe, numită răşină de politetrafluoretilenă (PTFE) care avea patru proprietăţi esenţiale: era foarte alunecoasă, necorozivă, stabilă chimic şi aveau un punct de topire extrem de ridicat. Ulterior, substanţa descoperită de Plunkett a primit denumirea de teflon, iar, în 1954, inginerul francez Marc Grégoire creează prima tigaie căptuşită cu acest material.
Materialul folosit la vestele antiglonţ
În 1964, Stephanie Kwolek era responsabilă pentru crearea unei noi fibre uşoare, dar rezistente, din care să se poată confecţiona pneuri. Pentru această sarcină, Kwolek lucra cu polimeri care aveau potenţialul de a fi utilizaţi pentru uz comercial. În mare, sarcina ei era de a amesteca soluţii pentru a le determina reacţiile şi apoi aşezarea soluţiilor într-o filieră. În una din zile, ea a amestecat un solvent pentru a dizolva un polimer, iar rezultatul a fost un amestec neaşteptat care s-a separat în două straturi cu două caracteristici diferite: un strat era curat şi galben, iar celălalt era tulbure, strălucitor şi subţire. Când Kwolek a creat fibre din acest material a constatat că ele erau foarte rezistente, dar şi uşoare comparativ cu restul de până atunci. Zece ani mai târziu, descoperirea poartă numele de Kevlar®, un material de cinci ori mai rezistent decât oţelul, folosit pentru vestele antiglonţ.
Super Glue
Adezivul Super Glue, cunoscut şi sub numele de cianoacrilat, a fost descoperit pentru prima dată în 1942 de dr. Harry Coover. Atunci, Coover încerca să dea naştere unei cătări din plastic pentru armele folosite de soldaţii din al Doilea Război Mondial. În una dintre încercările sale, Coover a creat tocmai acest adeziv cunoscut astăzi, însă întrucât creaţia nu îi era de folos pentru proiectul la care lucra, inventatorul a abandonat produsul.
Nouă ani mai târziu, în 1951, când lucra pentru Eastman Kodak, dr. Coover supraveghea alt proiect şi a redescoperit adezivul, tot din greşeală, dar de data aceasta nu a mai ignorat invenţia, dându-şi seama de potenţialul acestuia.
Viagra, descoperită din greşeală
Probabil cea mai cunoscută eroare ştiinţifică „fericită“ este cea care a dus la crearea pastilei Viagra. Pastila albastră a fost descoperită din greşeală de oamenii de ştiinţă din cadrul laboratoarelor Pfizer. Iniţial, ei testau sildenafilul (substanţa activă din Viagra) pentru că are capacitatea de a scădea tensiunea arterială, ceea ce îl făcea ideal pentru crearea unui medicament împotriva problemelor cardiovasculare. După testele clinice, oamenii de ştiinţă au constatat că indivizii implicaţi în studiu nu mai voiau să renunţe la pastile, tocmai pentru că acestea aveau un efect secundar dorit.
Sticla securizată
Poate părea amuzant, dar sticla securizată a fost inspirată de neîndemânarea unui cercetător care a dărâmat un pahar Berzelius de pe un raft. Când a observat că recipientul, deşi spart, nu s-a împrăştiat în zeci de cioburi pe podea, cercetătorul a analizat mai atent paharul. Astfel el şi-a a dat seama că recipientul nu fusese spălat bine şi prin urmare plasticul pe care îl conţinuse cândva căptuşise paharul pe interior, fapt cei l-a împiedicat să se împrăştie când a fost spart.
Capacitatea microundelor de a încălzi alimentele
Inginerul Percy Spencer a fost cel care a descoperit că mâncarea poate fi încălzită la microunde în momentul în care studia cu totul şi cu totul altceva. Angajat la o companie americană din industria aerospaţială şi a apărării, Spencer realiza o cercetare asupra radarelor, când a observat că în prezenţa unui astfel de dispozitiv i s-a topit un baton cu ciocolată pe care îl ţinea în buzunar. Când a realizat că este posibil ca microundele să fie „vinovate“ pentru fenomen, Spencer a repetat experimentul cu porumb de floricele şi ulterior cu un ou, care i-a explodat în mâini. Graţie acestei descoperii, în 1945 a luat naştere cuptorul cu microunde.
Efectele LSD-ul
Acidyl lisergic dietilamid (în engleză Lysergic acid diethylamide), cunoscut mai curând sub numele de LSD, nu a fost descoperit accidental, însă efectele lui da. Când chimistul elveţian Albert Hofmann a început să lucreze pentru laboratoarele Sandoz în 1929, misiunea lui a fost aceea de a studia compuşii derivaţi dintr-o ciupercă din genul Claviceps. Examinând şi evaluând proprietăţile acestor compuşi pentru a decide eventuala lor utilizare în medicină, el a produs un derivat numit LSD-25. Totuşi, alţi oameni de ştiinţă ai timpului nu au considerat că acest compus ar avea ceva special, astfel că Hofmann şi-a abandonat proiectul.
Cinci ani mai târziu, omul de ştiinţă a decis să mai arunce o privire asupra produsului, în speranţa că va descoperi proprietăţi unice ale acestuia. În timp ce tocmai îl producea, în 1943, Hofmann a declarat că a fost „întrerupt din lucru de senzaţii ciudate“. Din greşeală, în timpul procesului de producere a LSD-ului, el ingerase substanţele care îi dădeau tocmai aceste senzaţii ciudate. După ce a ajuns acasă şi s-a întins pe pat, Hofmann a perceput „imagini fantastice“ şi forme „caleidoscopice“ – aşa a fost descoperit efectul unuia dintre cele mai puternice droguri psihedelice.
