Piaţa Gării, situată în vecinătatea Autogării Nord Craiova, va fi închisă temporar mâine seară, pentru efectuarea operaţiunilor de curăţare şi dezinfectare, a anunţat SC Pieţe şi Târguri Craiova printr-un comunicat. Platoul agroalimentar, sectorul de flori şi cel de lactate vor fi spălate şi dezinfectate, la fel şi toaleta pieţei, urmând să se facă şi eventuale reparaţii, acolo unde se impune. Pentru curăţarea şi dezinfectarea Pieţei Gării, aceasta va fi închisă temporar de mâine, 10 septembrie, ora 18:00, şi până miercuri dimineaţă.
Acţiunea face parte dintr-un program amplu de curăţenie generală în toate pieţele Craiovei, care a început săptămâna trecută în Piaţa Valea Roşie şi care va continua în perioada următoare cu celelalte pieţe din Bănie.