27.2 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePonta îi va trimite luni lui Băsescu noua propunere pentru Transporturi

Ponta îi va trimite luni lui Băsescu noua propunere pentru Transporturi

Premierul Victor Ponta a anunţat astăzi că îi va trimite luni dimineaţa preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens, informează Mediafax. „Vrem să avem un ministru al Transporturilor care să se ocupe direct de toate lucrurile astea”, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, aflat în inspecţie pe centura Capitalei. El a arătat că îi va transmite preşedintelui noua propunere pentru portofoliul Transporturilor luni dimineaţa, înainte să plece în vizita oficială pe care o va efectua la Chişinău.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL va propune un lider liberal pentru şefia Transporturilor duminică după prânz, după o discuţie care va avea loc, dimineaţa, în Consiliul Naţional al PNL. Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor, el menţionând că, până la expirarea mandatului interimar pe care îl asigură, PNL va face o altă propunere, care va fi prezentată preşedintelui Traian Băsescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS