Cea de-a 15-a ediţie a Festivalului naţional de poezie „Sensul iubirii” a început astăzi, la Castelul artelor din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, cu un recital din opera poetică a lui Nichita Stănescu, susţinut de actorii Dan Şalapa şi Monica Ciurea, informează Agerpres.ro. Directorul Centrului Cultural Mehedinţi, Emilia Mihăilescu, a declarat că la manifestare participă scriitorii Gabriel Chifu (Bucureşti), Nina Ceranu (Timişoara), Cornel Mihai Ungureanu, Jean Băileşteanu, Ioan Lascu (Craiova), Paul Purea (Germania), Mihailo Vasielievici (Serbia), Titu Dinuţ (Drobeta Turnu Severin) şi Vasile Morar (Baia Mare).
Programul de astăzi al festivalului include decernarea a cinci premii literare unora dintre scriitorii prezenţi, lansări de carte, dar şi lansarea revistei de cultură şi tradiţie populară Răstimp. Mâine şi duminică festivalul va continua cu colocviul intitulat „Unde ne sunt cititorii?” şi un podium poetic, unde poeţii prezenţi vor recita din propriile creaţii.