Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în contul unei poliţe de răspundere civilă auto (RCA) s-a ridicat la aproape două milioane de euro, iar aproape fiecare asigurător de talie mare a ajuns să aibă la activ plăţi de sute de mii de euro, potrivit datelor transmise de companii la solicitarea Ziarului Financiar.
Dauna de două milioane de euro a fost achitată de compania Astra, cel mai mare asigurător local, pentru un accident produs în străinătate. O despăgubire de circa un milion de euro a plătit şi Asirom, tot pentru un accident produs în străinătate, în timp ce Generali, Uniqa şi Allianz-Ţiriac au achitat despăgubiri între 250.000 şi 500.000 de euro.
Potrivit sursei citate, cazurile în care asigurătorii plătesc despăgubiri de multe sute de mii sau chiar milioane de euro victimelor accidentelor de circulaţie s-au înmulţit în ultimii doi, trei ani pe măsură ce românii conştientizează că o simplă poliţă RCA, care poate să coste şi sub 100 de euro pe an, acoperă mai mult decât daunele materiale.
Valoarea daunelor pentru vătămări corporale şi daune morale a fost de 247 milioane de lei (56 milioane euro) în primele nouă luni din 2012, plus 43% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

