In familia Gavrila, a fost sarbatoare. Singura gaina de pe batatura a facut un ou! Primul si poate si ultimul, la cit i se da de mincare. Bucuria s-a poticnit insa intr-o dilema: cine sa manince oul? Sa i-l dea lui Andrei, care tocmai pleaca in armata sau sa il imparta fetelor mici, care oricum sint cam slabe de minte si ceva hrana sanatoasa le-ar prinde bine? Dar ce te faci cu ceilalti copii, si ei flaminzi si cu ochii sticlosi, atintiti pe oul minune? Cum sa imparti un ou la opt copii?
Poveste de amor ca a Ioanei si a lui Nicusor auzi numai la televizor, in telenovele sau in carti! Asa se mindreste barbatul care, dupa 23 de ani de convietuire cu femeia care i-a luat mintile din primele secunde in care a vazut-o, nu-si explica nici acum cine si cum l-a indemnat sa mearga in ziua aceea in gara. „…In gara din Bucuresti, cum care gara? Ca in Capitala lucram. Acolo terminasem Liceul de Constructii si ma si angajasem. Si acolo, pe peron, am vazut-o pe ea! Era lovita la picior si m-am dus sa vad ce are. Dupa primele minute, ca eu sint om hotarit si dintr-o bucata!, i-am spus: «Uite ce, papusa! Mie-mi place de tine! Vrei sa mergi cu mine sa ne facem traiul impreuna?» Si ete ca trecura 23 de ani de cind sintem amindoi… Eu de la Bucuresti, ea din Braila, ca acolo lucra, ne mutaram la Vulturesti“.
Nicusor spune ca el „s-a maritat“ la Vulturesti. Ca si-a luat nevasta, dar, orfan de mama si parasit de tata intr-o casa de copii inca din clasa a II-a, a fost nevoit sa mearga la sotie acasa, si nu invers, cum s-ar fi cuvenit. Dar Luminitei nu i-a pasat de trecutul lui. Lovita de amor tocmai pe peronul Garii de Nord, femeia s-a hotarit sa-si lase primul barbat, cu care parintii o maritasera cu forta, si sa-si lege destinul pentru totdeauna de Nicusor. Si asa a fost. Acum au opt copii, traiesc in casa parinteasca a Luminitei si sint fericiti. Saraci lipiti, dar fericiti. Este drept ca rareori mai apuca sa-si dea seama ca sint fericiti, cind nu tipa copiii de foame, de frig sau de alte lipsuri.
N-au nici ajutor social
„Casa e vai de ea. E de la mama mea. Nu mai putem sa-i punem o caramida, ca banii se duc toti pe mincare si haine. Avem sapte ani de cind nu mai avem serviciu. El e bolnav cu plaminii, eu trebuie sa vad de copii. Avem trei paturi, dar nu incapem toti in ele. Dormim si pe jos. Acu’ s-a mai facut otira loc, ca Andrei pleca in armata. Mai avem un copil la liceu, sta la internat: Florin Bogdan, are 14 ani. Cu fetele ale mici ne-am cam amarit noi, ca nu prea le duce capul. Sint reduse si nu se leaga cartea de ele“, isi spune Luminita necazurile zimbind, de parca ar sti ca daca se framinta si sta suparata tot nu rezolva nimic.
Daca n-ar fi Oltul aproape, ai lu’ Gavrila ar muri de foame. Baietii merg la pescuit si mai aduc ceva in oala. Muncesc si la lume, dar iarna gasesc mai greu. Asa au facut rost si de gaina care luni le-a facut oul – dilema. „Am fost la cules de porumb si mi-au dat oamenii o clota cu sase pui. Da’ puii au murit. Azi facu gaina primul ou“, povesteste Costel, mindru de achizitia sa. Mai ales ca, in saracia lucie din casa lor, oul este o adevarata avere!
„Cre’ ca le fac niste gogosi, sa manince toti si sa-i satur!“. Impacata ca a gasit solutia salvatoare, Luminita se apuca de framintat…
