Noul ministru al sănătăţii, Ritli Ladislau (foto), a declarat ieri, la semnarea procesului-verbal de predare-primire cu predecesorul său, Cseke Atttila, că una dintre priorităţile sale va fi să caute pârghiile necesare pentru cheltuirea eficientă a banilor în sistem.
Ritli a mai spus, cu acest prilej, că va pune accent şi pe finanţarea programelor de sănătate. Noul ministru a subliniat şi că instituţia pe care o conduce va coordona Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar preşedintele acesteia, Lucian Duţă, va fi secretar de stat.
Ritli Ladislau, al 17-lea ministru al sănătăţii după 1990, a depus miercuri seară jurământul de învestire, la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu.
Noul ministru este unul dintre cei mai reputaţi medici din Oradea, având o carieră în acest domeniu de peste 30 de ani. S-a născut la Oradea, pe 8 iunie 1948, şi a absolvit Facultatea de Medicină din Timişoara în anul 1973, fiind şef de promoţie. De asemenea, a fost director al Spitalului Teritorial Orăşenesc Ştei între anii 1978-1986, apoi medic inspector la Direcţia Sanitară Bihor până în 1990, când a devenit director adjunct al Spitalului de Copii Oradea. Între 1997 şi 2009 a condus Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Bihor. Ritli Ladislau este specialist în pediatrie, oncologie şi hematologie, conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universităţii din Oradea. Din anul 2010, este director medical al Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu“ din Oradea. În anul 2002, pe când conducea Direcţia de Sănătate Publică Bihor, a fost implicat într-un scandal legat de moartea suspectă a 20 de bebeluşi şi a demisionat. Cseke Attila şi-a dat demisia, în urmă cu aproximativ două săptămâni, din funcţia de ministru al sănătăţii, arătându-se nemulţumit că nu a fost consultat în privinţa rectificării bugetare pe domeniul său. El a reamintit şi că problemele din sănătate ţin de sistem, în condiţiile în care CNAS este independentă de Ministerul Sănătăţii.
• NewsIn
Ritli vrea finanţarea programelor de sănătate
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

