36.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateNorvegia: Ceremonii religioase în memoria victimelor atacurilor de vineri

Norvegia: Ceremonii religioase în memoria victimelor atacurilor de vineri

Regele Harald al V-lea al Norvegiei şi regina Sonja au participat astăzi la slujba religioasă organizată în catedrala din Oslo în memoria victimelor dublului atac de vineri. Ei au fost surprinşi de camerele posturilor de televiziune plângând, alături fiind şi premierul Jens Stoltenberg, alţi membri ai guvernului, dar şi reprezentanţi ai tuturor partidelor politice. Stranele au fost pline, iar sute de persoane au stat în piaţa din faţa bisericii, plină de lumânări şi flori. Premierul a declarat că cele două zile care au trecut de la atacuri se simt ca "o eternitate – ore, zile şi nopţi pline de şoc, frică şi lacrimi". În timp ce mulţi din catedrală plângeau, el a adăugat: "Fiecare dintre cei care ne-au părăsit reprezintă o tragedie – împreună, este o tragedie naţională". În toate bisericile din ţară au avut loc ceremonii relegioase. Drapelele au fost coborâte în bernă în toată ţara. Numeroase persoane s-au strâns încă de sâmbătă în jurul unui altar improvizat în capitala norvegiană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS