34.4 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalBadea: Craiova nu are nevoie de altă echipă de fotbal

Badea: Craiova nu are nevoie de altă echipă de fotbal

Pavel Badea i-a îndemnat pe suporterii Ştiinţei să fie alături de echipă şi a transmis conducerii clubului să se gândească la binele Universităţii. „Am o rugăminte şi un îndemn pentru cei care iubesc Universitatea Craiova: să încerce să fie alături de echipă pentru că traversează un moment deosebit de greu. S-a discutat de înfiinţarea unei alte echipe la Craiova. Eu nu împărtăşesc acest punct de vedere şi nu fac parte din nici un complot. Taberele care se confruntă trebuie să lase deoparte orgoliile mărunte. Managerii clubului ar trebui să se gândească la ce este primordial pentru ca echipei să-i fie bine. Am fost şi voi fi alături de echipă, nu de patronul clubului“, a spus Badea. Consilierul PNL a precizat că vrea să afle ce a discutat conducerea Primăriei Craiova cu Victor Piţurcă la întâlnirea pe care au avut-o acum câteva zile. „Nimeni nu ştie ce s-a discutat atunci. Voi cere conducerii primăriei să facă publice rezultatele discuţiei“, a mai spus Badea.

PUG cu valabilitate redusă

Potrivit spuselor consilierului local, primăria se va găsi în imposibilitatea de a emite autorizaţii de construire peste câteva luni din cauza faptului că Planul de Urbanism General al oraşului va expira. „PUG-ul Craiovei a fost prelungit cu un an, ceea ce nu este bine. Trebuia să-l prelungim cu doi ani, deoarece el se poate prelungi doar o dată la doi ani. Ce vom face după ce va expira acest an? Vom ajunge în situaţia în care nu vom mai putea emite autorizaţii de construire. Craiova nu are cadastru, iar primăria a inversat ordinea priorităţilor. A demarat o licitaţie pentru actualizarea documentelor pentru PUG, dar oraşul nu are cadastru. Ar fi trebuit să aloce bani pentru finalizare acestui cadastru, întrucât firma care se ocupă de actualizarea documentelor nu ştie să realizeze şi cadastrul“, a mai spus Badea. În altă ordine de idei, întrebat ce părere are despre aprecierile conducerii Ford la adresa angajaţilor cum că ar fi indolenţi şi risipitori, Badea a spus că este vorba despre lipsă de respect. „Directorul respectiv ar trebui să-şi ceară public scuze“, a spus el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII