Știri de ultima orăActualitateANI verifică averea lui Adi Minune

ANI verifică averea lui Adi Minune

Adi Minune a făcut tranzacţii bancare suspecte de 800.000 de euro şi nu poate justifica alţi 100.000 de euro

Agenţia Naţională de Integritate a constatat în cazul lui Adrian Simionescu (foto), cunoscut sub numele de Adi Minune, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, în urma evaluării averii dobândite în perioada iulie 2008 – decembrie 2010, că există diferenţe semnificative, în cuantum de 432.979,08 lei (104.265,18 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării mandatului său, se arată într-un comunicat de ieri al ANI.
ANI a constatat şi că Adi Minune a făcut „tranzacţii bancare suspecte“ în valoare de 455.323 de euro, respectiv 344.208 euro, în sensul prevederilor articolelor 6 şi 8, litera k din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.
Inspectorii de integritate au stabilit şi că există elemente privind posibila încălcare de către Adi Minune a obligaţiilor fiscale privind veniturile din activităţi comerciale, din salarii şi din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi că s-au încălcat dispoziţiile privind declararea în termenul legal, în vederea impozitării, a dobândirii unui teren arabil în suprafaţă de 5.000 mp, situat în extravilanul comunei Afumaţi, achiziţionat pe 23 august 2010.
Adrian Simionescu este, în prezent, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Ştefăneştii de Jos, mandatul său pentru perioada 2008 – 2012 fiind validat pe 9 iulie 2008.

Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor verifică tranzacţiile suspecte

Agenţia Naţională de Integritate a extins evaluarea şi asupra averii soţiei lui Adrian Simionescu, Ecaterina Simionescu, a fiului Florentin Adrian, precum şi a fiicelor, Adriana Florentina şi Silvia Claudia.
Pe 31 martie 2011, Adrian Simionescu a fost înştiinţat de către ANI, printr-o scrisoare recomandată pentru care există confirmare de primire pe 4 aprilie, despre cele constatate, fiind invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens. Adrian Simionescu a venit la sediul ANI în 7 aprilie, pentru a prezenta un punct de vedere privind diferenţa semnificativă constatată, însă nu a prezentat „informaţii relevante, date concludente sau înscrisuri care să justifice provenienţa sumelor de bani obţinute în perioada deţinerii funcţiei publice“.
Totodată, ANI a decis sesizarea Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, pentru verificarea tranzacţiilor suspecte, precum şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru stabilirea obligaţiilor fiscale privind veniturile din activităţi comerciale, din salarii şi din drepturi de proprietate intelectuală realizate de Adrian Simionescu.
• Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII