9 C
Craiova
joi, 12 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitatePrimarul unei comune din Vâlcea a fost reţinut pentru luare de mită

Primarul unei comune din Vâlcea a fost reţinut pentru luare de mită

Primarul comunei Boişoara din judeţul Vâlcea a fost reţinut astăzi pentru o perioadă de 24 de ore, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată. Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au comunicat că în perioada 2007-2010, Petre Popescu, în calitate de primar al comunei Boişoara, a primit cu titlu de mită, de la administratorul unei firme din Vâlcea, lucrări de construcţie în valoare de 168.428,58 lei (materiale şi manoperă necesare executării unui imobil cu două niveluri pe un teren care aparţinea edilului) precum şi o combină frigorifică, în schimbul atribuirii unor contracte de achiziţie publică şi al efectuării plăţilor aferente execuţiei acestor contracte. Pentru a ascunde infracţiunile de luare/dare de mită, cele două persoane au redactat şi semnat un contract, care nu se regăseşte în evidenţa contabilă a societăţii, şi pentru care nu există situaţii de lucrări, facturi fiscale, respectiv chitanţe de plată.

Procurorii anticorupţie au dispus reţinerea lui Petre Popescu pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS