10.1 C
Craiova
joi, 19 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateFotbal - Prometeu Craiova a remizat, scor 0-0, cu FC Piatra Olt

Fotbal – Prometeu Craiova a remizat, scor 0-0, cu FC Piatra Olt

Formaţia craioveană Prometeu a terminat la egalitate partida de vineri, de pe teren propriu, scor 0-0, cu FC Piatra Olt, meciul contând pentru etapa a 18-a din Liga a III-a, seria a 4-a.

Partida a fost foarte tensionată, „centralul“ Cristian Vâlceanu şi cei doi asistenţi, Andrei Ciuciu şi Ionel Drulă, având o prestaţie modestă, cu destule erori. Prima decizie controversată a meciului a venit chiar în minutul 7, când Enache a centrat în careu, dintr-o lovitură liberă, iar Ştoiu a reluat imparabil cu capul, însă golul gazdelor nu a fost validat pe motiv de offside.

Zece minute mai târziu, FC Piatra Olt a trecut pe lângă deschiderea scorului. Dragalina i-a pasat în adâncime lui Alin Mihai, acesta a pătruns în careu şi a fost faultat de Zuleam, arbitrul dictând penalti ('17). Dragalina a executat bine, dar portarul Zuleam a respins excelent în corner.

Oaspeţii puteau pleca totuşi cu toate cele trei puncte din Bănie, după ce în minutele de prelungire centralul Cristi Vâlceanu a dictat un penalti gratuit. Pe teren le-a explicat jucătorilor craioveni că a fost vorba despre un fault, iar la cabine s-a răzgândit şi a spus că a fost henţ. Alin Zuleam a fost din nou la post şi a apărat şi şutul lui Ovidiu Niculescu, spre bucuria celor din tribune, care i-au „condus“ pe arbitrii spre cabine cu un cor de fluierături şi apostrofări.

„A fost viciere de rezultat. Ne-a anulat un gol perfect valabil, iar în minutul 92 a fluierat un penalti pe care nici el nu a ştiut cum să-l justifice. Jucătorilor le-a zis pentru fault, deşi nu a existat nici un contact în careu, iar la cabine, când l-am întrebat, a zis că pentru henţ, dar nu a ştiut să ne spună cine a pus mâna pe minge. Offside-uri inexistente, faulturi date aiurea… O să mergem cu proba video la federaţie, nu se poate să fim prostiţi aşa. În condiţiile date, pot spune că am obţinut maximum de la acest meci“, a răbufnit antrenorul „pompierilor“, Paul Răducan.

 

Liga a III-a, seria a 4-a

Prometeu Craiova – FC Piatra Olt 0-0

Stadion „Electroputere“, spectatori: 300.

Prometeu: Zuleam – Şerban, Preduţ ('75, Cl. Sandu), Sava, Enache – Ştoiu, Bică ('70, Ghiţă), Duculescu, Popescu – Rotaru (65, Vătu), Corcoveanu ('80, Stamin). Antrenor: Paul Răducan.

Piatra Olt: Bugiu – Bogdanovici, Preda, Lengyel, Giurcă – Huţanu, Ov. Niculescu, Vâlcică, Burcea – A. Mihai, Dragalina ('62, Ivan; '72, Manea). Antrenor: Dan Oprescu.

Cartonaşe galbene: Rotaru, Zuleam, Enache, Ştoiu, Sava, Şerban.

Au arbitrat: Cr. Vâlceanu – An. Ciuciu, I. Drulă.

Observatori: M. Prunariu (Târgu Jiu), M. Paraschiv (Bucureşti).

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII