Tenismana de la CSM Craiova, ocupanta locului 37 în clasamentul juniorilor, a câştigat recent turneul de la Milovice (Cehia), la categoria 16 ani
Jucătoarea craioveană de tenis de câmp Ioana Loredana Roşca traversează o perioadă bună a carierei sale. Sportiva legitimată la CSM Craiova, care practică acest sport de doar trei ani, a câştigat, recent, un turneu internaţional la categoria 16 ani, din cadrul circuitului Tennis Europe, desfăşurat la Milovice (Cehia). „Turneul de la Milovice a fost destul de greu, cu jucătoare foarte bune. Am disputat cinci meciuri şi nu am pierdut nici un set. La primul meci aveam emoţii, întrucât nu mai participasem din luna decembrie la un turneu internaţional. Sunt fericită că am câştigat acest turneu pentru că am mai urcat în clasamentul european al juniorilor până pe locul 37, iar obiectivul meu este să ajung cât mai sus“, a spus ieri Ioana, care locuieşte la Oradea.
Vrea în primele opt
din Europa
La începutul acestui an, Ioana a ocupat locul trei la Campionatul Naţional Individual şi se situează pe locul patru în clasamentul intern, deşi a trecut de puţin timp la categoria 16 ani.
Pentru tenismana olteană urmează un program foarte încărcat: selecţia la 16 ani pentru Winter Cup, două turnee în Serbia, turnee ITF la Mediaş şi Balş. Campionatul Naţional individual de vară, plus cinci turnee în Germania. „Aş dori să am rezultate bune pentru a intra în primele opt din Europa, ca să pot juca Mastersul şi, nu în ultimul rând, să obţin calificarea la Europenele individuale, în luna iulie“, a dezvăluit Ioana obiectivele sale pentru 2011.
Sportiva a vorbit ieri despre cele mai importante realizări ale sale, în cei trei ani de când practică tenisul: „Pe primul loc este poziţia a treia obţinută la Campionatul Naţional în sală, precum şi turneele internaţionale din Germania. Pe unul l-am câştigat, la Weiblingen, iar la altul, la Regesburg, am fost învinsă în finală. De menţionat mai sunt turneele de la Göteborg, unde am câştigat atât la simplu, cât şi la dublu, dar şi prima mea finală la categoria de vârstă 14 ani, la Kosice (Slovacia)“.
„Să joci tenis fără bani nu se poate“
Ioana Roşca provine dintr-o familie de sportivi. Tatăl său, Eleodor Roşca, a practicat atletismul, iar mama sa, Ioana Roşca, a făcut handbal de performanţă.
– De ce ai ales să practici tenisul?
– Deoarece este un sport care îmi place şi nu depinzi de coechipieri. Eşti singur pe teren şi, dacă eşti serios şi munceşti mult, se văd rezultatele.
– Ai mai cochetat cu alte sporturi?
– Da. Cât am stat cu mama în Spania am practicat handbal, hipism, iar în sezonul de iarnă, schi şi patinaj. Acolo este foarte uşor să faci multe sporturi, există condiţii. Şi acum mai joc handbal şi particip cu echipa şcolii la turnee, când nu sunt plecată.
– După părerea ta, cât de mult contează banii în tenisul de performanţă?
– Fără bani acest sport nu se poate practica, mai ales atunci când vrei să joci un turneu internaţional. Chiar şi în ţară costurile sunt destul de mari şi trebuie să găseşti sprijin financiar.

