10.5 C
Craiova
duminică, 15 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateVâlcean arestat pentru evaziune fiscală de aproape două milioane de lei

Vâlcean arestat pentru evaziune fiscală de aproape două milioane de lei

Un tânăr din Vâlcea a fost arestat după ce, în calitate de administrator al unei firme din Sibiu, a cumpărat produse petroliere din Bulgaria fără ca veniturile să fie evidenţiate în actele contabile, informează NewsIn. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Române, valoarea prejudiciului total creat s-a ridicat la 1,9 milioane de lei. S-a stabilit că, în perioada 2007- 2008, tânărul, în calitate de administrator al societăţii respective, a achiziţionat produse petroliere din Bulgaria, pe care le-a comercializat, ulterior, fără a evidenţia veniturile în actele contabile. Totodată, organele de inspecţie fiscală au stabilit că societatea sibiană trebuie să plătească TVA suplimentar de peste un milion de lei, întrucât nu are drept de deducere a taxei pe valoare adăugată aferentă achiziţiilor intracomunitare de bunuri. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, pentru evaziune fiscală şi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Sibiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS