Instituţiile publice şi agenţii economici din Craiova vor fi stimulaţi să selecteze deşeurile pe care le produc printr-un nou tarif de colectare a gunoiului la nivel local. Serviciul Public de Salubritate a venit cu propunerea ca preţul pentru ridicarea gunoiului la persoanele juridice să scadă la 27 de lei pentru un metru cub, faţă de 43 de lei, cât este în prezent, însă numai pentru acei clienţi care selectează deşeurile. „Contractele rămân în vigoare. Dacă propunerea noastră este aprobată de consiliul local la sfârşitul acestei luni, atunci vom întocmi acte adiţionale pentru tariful valabil în cazul colectării selective a gunoiului. Contravaloarea serviciilor va fi apoi percepută în funcţie de cum este depozitat gunoiul la client: dacă este selectat, se aplică tariful de 27 de lei pe metru cub, dacă nu este selectat – tariful de 43 de lei pe metru cub“, a spus directorul Serviciului Public de Salubritate Craiova, Sorin Ciobanu. De fapt, pentru gunoiul neselectat se va plăti mai mult din octombrie. „În octombrie vom veni cu propunerea de majorare a tarifului general la 47 de lei pe metru cub“, a mai spus Ciobanu. Potrivit legislaţiei în vigoare, instituţiile publice sunt obligate să doteze fiecare spaţiu cu coşuri de diferite culori: albastru pentru deşeuri de hârtie şi carton, galben pentru deşeuri de metal şi plastic, alb/verde pentru sticlă şi să încheie contract cu firme care să colecteze aceste deşeuri.
Tarif stimulativ la gunoiul selectat
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei