Știri de ultima orăActualitatePolonia: Funeraliile preşedintelui Kaczynski vor avea loc, azi, la Cracovia

Polonia: Funeraliile preşedintelui Kaczynski vor avea loc, azi, la Cracovia

Mii de oameni au început să se adune azi la Cracovia pentru a asista la funeraliile naţionale organizate pentru preşedintele Lech Kaczynski, mort într-un accident de avion care a traumatizat o întreagă naţiune. După slujba funerară de la biserica Sfânta Maria, preşedintele, alături de soţia sa, Maria, va fi îngropat în cripta Castelului Wawel, locul unde odihnesc regii şi eroii naţionali ai Poloniei.
Funeraliile de stat au loc în prezenţa unui cerc restrâns de lideri străini, în condiţiile în care numeroase delegaţii au fost nevoite să-şi anuleze participarea din cauza restricţiilor de zbor din spaţiul aerian european impuse de prezenţa nordului de cenuşă emanat de vulcanul din Islanda. Preşedintele rus Dmitri Medvedev încă speră să ajungă la funeralii, în timp ce sâmbătă seara mulţi alţi lideri – între care preşedintele american Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso – au anunţat că nu mai pot ajunge la funeralii. Toate aeroporturile din Polonia au rămas închise sâmbătă, inclusiv aeroportul Balice din Cracovia. Mulţi lideri din vecinătatea Poloniei, inclusiv preşedintele Traian Băsescu, vor ajunge însă în Polonia cu maşinile sau cu trenul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS