Luptătoare pe tărâmul ştiinţei, a primit de două ori Premiul Nobel, realizând astfel o premieră. În plus, a fost o mamă răsplătită de viaţă: una dintre fiice i-a continuat drumul profesional, obţinând şi ea Premiul Nobel. A doua a vegheat-o în clipele de suferinţă, iar apoi a scris o carte despre mama ei, în care a văzut tot timpul studenta săracă, dornică să-şi atingă visele.
Marie Sklodowska Curie s-a născut pe 7 noiembrie 1867, la Varşovia, în vremea în care Polonia nu mai exista ca ţară. Fusese împărţită între trei imperii. Marie Sklodowska Curie este un model de perseverenţă, de încredere în valoarea proprie. Este un exemplu de cercetător, care a învins prin muncă neostenită.
Drumul spre împlinirea unui vis
Tatăl său a fost profesor de fizică, iar mama sa – directoarea unei şcoli cu pensiune. A adunat cu greu ban cu ban pentru a-şi realiza visul: să fie studentă la vestita Universitate Sorbona din Paris. În 1891 s-a mutat la Paris. A locuit în suburbia La Vilette, unde acum, întâmplător sau nu, Statul francez a construit o Cetate a ştiinţei şi unde vin zilnic zeci de copii pentru a descoperi drumurile ştiinţei. Marie s-a înscris la Universitate şi a fost prima femeie care a obţinut licenţa în fizică la Sorbona, în 1893, absolvind cursurile cu Magna cum laude. După numai un an a obţinut şi licenţa în matematică. În această perioadă l-a cunoscut pe viitorul soţ, Pierre Curie, care conducea Laboratorul de la École de Phisique et Chimie. S-au căsătorit pe 26 iulie 1895, iar drept călătorie de nuntă au făcut o excursie cu bicicletele prin satele Franţei. În 1897, abia refăcută după naşterea primei fiice, Irène, şi-a ales ca teză de doctorat studiul radiaţiilor abia descoperite de Becquerel. A început să măsoare proprietăţile uraniului şi a testat diferite materiale care conţin uraniu. În aprilie 1898 a întocmit raportul de cercetare, apoi, într-un articol, soţii Curie au anunţat descoperirea unui nou element. Ei au propus ca „acest nou element să fie numit poloniu, după numele ţării de origine a unuia dintre noi“. Nici că se poate o dovadă mai convingătoare a dragostei pentru pământul pe care a văzut lumina zilei. Soţii Curie au descoperit şi un nou fenomen, pe care l-au numit radioactivitate. În 1900, soţii Curie şi-au sintetizat rezultatele într-un articol prezentat la Congresul Internaţional de Fizică, în care au pus întrebarea: Care este sursa de energie emanată de razele lui Becquerel? Vine din interiorul corpurilor radioactive sau din afara lor? Intuitiv, Marie Curie a presupus că această energie provine dintr-o activitate din interiorul atomilor. Pornind de aici, misterele atomului aveau să fie dezvăluite la cumpăna dintre secole. Pentru a descoperi aceste mistere, Marie a prelucrat, kilogram cu kilogram, câteva tone de reziduuri de oxid de uraniu primite din Germania. Şi după atâta amar de muncă a obţinut zece grame de radiu pur. Cât despre condiţiile de muncă şi despre salarii parcă nici nu-ţi vine să vorbeşti acum: un hangar şi un post de profesoară la Şcoala Normală de fete din Sévres. Desigur, azi cunoaştem utilitatea radiului. Dar în 1900 nu se ştia nimic. Fizicianul Becquerel a suferit o arsură ciudată pe când transporta în buzunar o sticluţă cu o sare de radiu. Aflând despre eveniment, Pierre Curie îşi expune în mod voluntar un braţ la acţiunea radiului timp de câteva ore. Apoi, Marie Curie studiază acţiunea radiului asupra animalelor şi descoperă că, prin această terapie, numită mai apoi Curieterapie, pot fi tratate anumite forme de cancer.
Munca, răsplătită cu distincţii
În 10 decembrie 1903, soţii Curie au primit Premiul Nobel pentru fizică, pe care l-au împărţit cu Henri Becquerel. Din păcate, în 1906, Pierre Curie a murit într-un accident de trăsură în Paris. Marie Curie a preluat postul de profesor la Sorbona, deţinut de Pierre, şi a devenit astfel prima femeie- profesor la această universitate. Istoria spune că, înainte de primul curs, pe 5 noiembrie 1906, cu două zile înainte de a împlini 39 de ani, a făcut, mai întâi, o vizită la mormântul lui Pierre. A urmat o perioadă grea, dar, în final, munca ei a fost recompensată, în 1911, cu al doilea Premiu Nobel, pentru chimie. Până atunci, nici un alt laureat nu fusese distins de două ori cu această înaltă recompensă ştiinţifică. Dar aceste recunoaşteri internaţionale n-au putut învinge mentalitatea membrilor Academiei de Ştiinţe din Franţa: o femeie nu poate ocupa un fotoliu în Academie. În şedinţa din 23 ianuarie 1911, preşedintele Academiei de Ştiinţe le spune uşierilor: „Lăsaţi să intre toată lumea, cu excepţia femeilor!“. Marie Curie nu a intrat în Academie. Întâmplări de genul acesta s-au mai întâmplat şi se mai întâmplă. Titu Maiorescu, craiovean de-al nostru, contemporan cu Marie Curie, a spus într-un discurs „Fereşte-te a doua zi după succes!“. Evident, nu s-a gândit la Marie Curie. Dar oamenii mari au suferit totdeauna asaltul furibund al acelora care voiau să descopere, sub armura geniului, creaturi umane imperfecte.
În timpul primului război mondial, Marie Curie a desfăşurat o bogată activitate pentru utilizarea razelor X în intervenţiile medicale şi chirurgicale. A creat primul automobil echipat cu un aparat radiologic, care circula din spital în spital, pentru a veni în ajutorul răniţilor. Tot în acea perioadă a echipat două sute de săli cu aparate radiologice.
După terminarea războiului a înfiinţat la Paris Institutul Radiului.
În 1922 a fost aleasă în Academia Franceză de Medicină, fiind prima femeie care a ocupat această poziţie, iar în 1923, Parlamentul francez i-a acordat o pensie pe viaţă.
Câţiva ani, din 1928, a lucrat şi cu un român celebru în fizica teoretică, Alexandru Proca. Iată ce spunea Marie Curie despre Alexandru Proca: „De fiecare dată când am o problemă ştiinţifică dificilă, care necesită multă răbdare, competenţă, abilitate experimentală şi meticulozitate, mă adresez domnului Proca. Iar el, de fiecare dată, răspunde cu soluţii care îmi convin, mă satisfac, şi totdeauna furnizează rezultate precise. Voi, românii, puteţi fi mândri de-a avea un cercetător ştiinţific de valoarea domnului Proca“.
O moştenire dusă mai departe
Soţii Curie au avut două fiice: Irène şi Eve. Irène a moştenit pasiunea pentru cercetare, pentru ştiinţă. Împreună cu soţul ei, Jean-Frèdèric Joliot, a obţinut Premiul Nobel pentru fizică pentru descoperirea radioactivităţii artificiale. Eve a fost alături de mama ei până în ultima clipă, adică până în ziua de 4 iulie 1934, când Marie Curie a murit de leucemie asociată cu intoxicaţie radioactivă. Apoi, Eve Curie a scris o carte plină de dragoste: Madame Curie.
O ştiinţă pură
Electroscopul cu ecran electrostatic, inventat de românul Dragomir Hurmuzescu, şi care poartă numele acestuia, a fost utilizat în 1899 de Pierre şi Marie Curie pentru a face primele experienţe asupra radiului.
„Nu trebuie să uităm că, atunci când radiul a fost descoperit, nimeni nu a ştiut că se va dovedi atât de folositor în spitale. Munca era chiar ştiinţă pură. Iar asta dovedeşte că munca ştiinţifică nu trebuie privită doar din punct de vedere al necesităţii directe. Trebuie făcută pentru ea însăşi, pentru frumuseţea ştiinţei, iar apoi există mereu şansa ca o descoperire ştiinţifică să devină, precum radiul, un beneficiu pentru umanitate“.
Marie Curie
