Această ţară oferă mai mult decât albastrul mărilor şi căldura nisipurilor aurii. Turcia se întinde din Europa până în Asia Mică, aflându-se la confluenţa a două civilizaţii: europeană şi orientală. Fiind înconjurată de trei mări, Mediterană, Egee şi Marea Neagră, Turcia oferă numeroase destinaţii de vacanţă.
Istanbul, fosta capitală a Imperiului Bizantin, este mărturia vie a cosmopolitismului şi confluenţelor culturale. Istamnbulul este împărţit în două: oraşul nou şi vechi, acesta din urmă adăpostind locurile demne de vizitat. Biserica „Sfânta Sofia“, ctitorie a împăratului Iustinian, este cea mai spectaculoasă atracţie. Interioarele decorate cu mozaicuri şi coloane cu puteri miraculoase atrag în fiecare zi mulţimi de vizitatori.
În apropiere se află Palatul Topkapi, fost centru al puterii otomane. Acesta este un complex organic, format din mai multe corpuri, grădini, iar Marele Bazar, de mărimea unui oraş, este un loc dedicat negustoriei, fiind plin de turişti din toată lumea, în căutare de suveniruri.
Ankara, capitala ţării, este mai degrabă un centru de afaceri decât unul dedicat turismului. Are însă un farmec special, dat de restaurante, cluburi, magazine sau galerii de artă. Puteţi vizita aici Muzeul Civilizaţiilor Anatoliene, Mausoleul lui Kenal, Moscheea Kocatepe. Ankara este înconjurată de podişul Anatoliei Centrale, cu un sol arid.
Kusadasi, Bodrum şi Marmaris – printre cele mai atractive oraşe
Una dintre principalele staţiuni ale Turciei, aflată la 90 km depărtare de Izmir, situat pe coasta de vest, Kusadasi are reputaţia de a fi unul dintre cele mai atractive oraşe de la Marea Egee datorită vecinătăţii sale cu importante situri arheologice ca Efes, Didyma, Priene, Miletos. Plaje cu ape limpezi şi calde asigură numeroase facilităţi: windsurfing, schi nautic, iahting, volei.
Pe măsură ce soarele apune, cafenelele şi terasele de pe bulevardul încadrat de palmieri devin tot mai pline. E o plăcere să vezi iahturile venind şi plecând din port la asfinţit. Numeroasele restaurante servesc o mare varietate de feluri din peşte sau specialităţi locale.
Tot aici se află minunate moschei turceşti. Moscheea Fortăreţei din Kusadasi este impresionantă. Moscheea Haji Ibrahim etalează stilul arhitectonic otoman al secolului XVII.
Bodrum, aşezat pe o mică peninsulă, vecină cu insula Kos din Grecia, respiră atmosfera anticului Halicarnas, oraşul lui Herodot. Interiorul Castelului Bodrum adăposteşte un complex de clădiri şi expoziţii demne de vizitat, toate mărturii ale unui Ev Mediu întunecat. Mausoleul din Halicarnas îşi etalează ruinele, fiind considerat una dintre Cele Şapte Minuni ale Lumii.
O plimbare pe străzile mai puţin aglomerate vă va face să apreciaţi calmul şi farmecul mediteranean al locurilor. Mulţimea de magazine şi restaurante de-a lungul coastei este impresionantă. Seara, oraşul intră într-un ritm alert al unei vieţi de noapte efervescente.
Amatorii de plajă şi soare vor găsi locurile ideale în satele vecine oraşului. Aici se pot bucura de o plajă generoasă, presărată de hoteluri şi restaurante. Înotul şi windsurfing-ul sunt activităţile preferate ale tinerilor turişti. Bitez are o plajă liniştită, lipsită de frenezia marelui oraş. Aici vă veţi putea bucura de apă bogată în vegetaţia acvatică, lucru care ţine departe amatorii de sporturi marine.
Dacă doriţi să aveţi parte de o atmosferă liniştită şi vă plac drumeţiile sau ieşirile în aer liber, puteţi vizita plaja Yalikavak.
Nu cu mult timp în urmă, Marmaris era un oraş de pescari neînsemnat, dar, datorită cadrului natural, acesta a devenit un paradis turistic. Încadrat de portul natural şi de colinele împădurite cu brazi, Marmaris rivalizează ca frumuseţe cu Bodrum.
Cu o viaţă liniştită ziua şi atractivă noaptea, oraşul vă stă la dispoziţie cu magazine, restaurante şi cluburi de noapte.
Antalya – Riviera turcească
Regiunea Antalyei centrale şi de est oferă condiţii climaterice extreme: veri toride şi ierni reci. Coasta Mării Negre este în general umedă şi neospitalieră din cauza reliefului preponderent muntos, spre deosebire de staţiunile Mediteranei şi Egeei, care se bucură de binefacerile climei tropicale. Partea europeană şi asiatică a Turciei sunt separate de strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara şi strâmtoarea Dardanele.
Primăvara şi toamna sunt cele mai potrivite anotimpuri pentru a vizita Turcia. Această regiune, denumită şi Riviera turcească, este locul unde istoria, marea şi plaja se îmbină perfect. Inima regiunii este oraşul cu acelaşi nume, considerat cel mai frumos din Turcia.
Este situat în vestul coastei Mediterane, pe vechea regiune Pamphylia. Portul primitor, clima plăcută şi aerul vechi al oraşului aduc anual peste 300.000 de turişti.
Centrul oraşului este Kaleici, care a fost restaurat şi a devenit cel mai atractiv loc turistic, cu hoteluri, magazine şi posibilităţi de divertisment. Kaleici reuneşte toate caracteristicile arhitecturale antice turceşti. Turnul Ceasului (Saat Kulesi) veghează intrarea în oraş. Minaretul Canelat (Yivili Minare) este cel mai vechi monument şi este simbolul oraşului.
Muzeul de arheologie al Antalyei găzduieşte expoziţii de obiecte din jurul oraşului, statui, mozaicuri. Portul fortificat a fost modernizat. Antalya este locul de plecare în numeroase excursii către oraşele antichităţii ca Perge, Aspendos, Side, Termessos.
Bine de ştiut
Regimul vamal din Turcia se încadrează în acordul Uniunii Vamale CE. Este interzis exportul obiectelor de artă, al antichităţilor. Dacă veţi cumpăra ceva vechi, asiguraţi-vă că respectaţi legislaţia în vigoare şi că puteţi face dovada provenienţei sau prezentaţi un certificat de la sursa de achiziţie.